Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
Bărbat, cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier
La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 16.25, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Principală, din localitatea Micula, au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
-
Acțiuni pentru creșterea siguranței pietonilor pe drumurile publice, în perioada 20-26 octombrie 2025
Poliștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, desfășoară, în perioada 20 - 26 octombrie a.c., o serie de activități pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului de accidente rutiere grave în care sunt implicați pietonii, în conformitate cu Calendarul de acțiuni al Direcției Rutiere pentru anul 2025. Acțiunea are loc la nivel național, fiind coordonată de Direcția Rutieră și inclusă în campaniile ROADPOL, urmărind consolidarea climatului de siguranță rutieră și responsabilizarea participanților la trafic
Un obiectiv al acțiunii este de a transmite un mesaj preventiv către cetățeni, privind riscurile și consecințele nerespectării regulilor de circulație de către pietoni.
Pe parcursul săptămânii, polițiștii vor acționa pe toate drumurile din județul Satu Mare, și vor informa pietonii și ceilalți participanți la trafic cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, oferind recomandări cu caracter preventiv-educativ.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și adoptării unui comportament preventiv, pentru protejarea vieții și integrității proprii și a celorlalți.
Recomandări pentru pietoni:
- Circulați numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, pe partea stângă.
- Traversarea străzii se face doar pe trecerile de pietoni, la culoarea verde a semaforului, după ce v-ați asigurat temeinic.
- Nu folosiți telefonul mobil sau căștile în timpul traversării străzii.
- Fiți vizibili! Pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă, purtați haine de culori deschise sau accesorii reflectorizante.
-
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 20 octombrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 240 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 20 conducători de autoturisme, fiind reținute și 13 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.