Violența școlară - toleranță zero pentru un fenomen ce alarmează întreaga societate

Violența în școli a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai grave provocări pentru sistemul educațional din România și, implicit, pentru societatea noastră. Fenomenul nu este nou, dar amploarea și formele sale recente îl transformă într-o adevărată urgență socială și morală.

Statisticile oficiale arată mii de acte de agresiune raportate anual: aproape zece mii doar în anul școlar 2021-2022, dar numărul real este, potrivit organizațiilor care lucrează cu copiii, semnificativ mai mare. Vorbim nu doar despre violență fizică, ci și despre hărțuire verbală, bullying și cyberbullying, cu efecte profunde asupra sănătății emoționale a elevilor.

Ceea ce este și mai îngrijorător este că aceste manifestări nu mai pot fi privite ca excepții, ci ca simptome ale unei tensiuni acumulate în mediul școlar și familial. După perioada de izolare din pandemie, cazurile de agresiune au crescut brusc, semn că sistemul nostru educațional nu a reușit să gestioneze adaptarea copiilor la noi condiții de învățare și socializare.

UNICEF avertizează că violența la vârste fragede lasă urme de lungă durată: anxietate, depresie, absenteism și risc de abandon școlar. Un copil agresat astăzi riscă să devină un adult marcat de neîncredere și insecuritate, incapabil să își valorifice potențialul.

Răspunsul statului nu poate fi doar reactiv, prin sancțiuni după producerea incidentelor, ci trebuie să fie proactiv, cu politici integrate de prevenire și educație. Avem deja un cadru normativ, proceduri și un plan național de combatere a violenței în școli, dar punerea lor în practică este adesea fragmentată și inegală între județe sau chiar între școli. De aceea, statul trebuie să își asume o strategie coerentă, cu resurse clare și responsabili identificați.

Un rol esențial îl au cadrele didactice, care nu pot rămâne spectatori de pe margine ai fenomenului. Profesorii au nevoie de pregătire suplimentară în domeniul gestionării conflictelor, de sprijin constant din partea consilierilor școlari și de mecanisme instituționale prin care să intervină rapid și eficient. Totodată, școlile trebuie să devină spații în care educația socio-emoțională să fie integrată firesc în curriculum, astfel încât elevii să învețe nu doar matematică sau literatură, ci și respectul, empatia și responsabilitatea față de celălalt.

Răspunderea nu se oprește însă la porțile școlii. Părinții trebuie să își asume un rol activ, să fie parteneri ai profesorilor și ai comunității, să își educe copiii prin dialog și prin exemplul personal, nu prin violență. La fel de important este ca elevii înșiși să înțeleagă că respectul reciproc și toleranța nu sunt opțiuni, ci valori fundamentale ale conviețuirii.

Consider că decidenții guvernamentali trebuie să se implice mai dinamic în combaterea violenței în școli, prin asigurarea resurselor necesare pentru extinderea rețelei de consilieri școlari, dotarea școlilor cu instrumente moderne de raportare și monitorizare a incidentelor și crearea unor programe naționale de prevenție, accesibile tuturor unităților de învățământ. De asemenea, Poliția și serviciile sociale trebuie să colaboreze mai strâns cu școlile, iar parteneriatele cu organizațiile neguvernamentale și cu autoritățile locale să devină practice și funcționale, nu doar declarative.

Sunt convinsă că doar printr-o acțiune comună - stat, cadre didactice, elevi și părinți - putem transforma școala în ceea ce trebuie să fie: un loc sigur, prietenos, unde fiecare copil să se dezvolte în pace, liniște și demnitate. În caz contrar, riscăm să perpetuăm o spirală a violenței care va marca generații întregi și va afecta grav coeziunea socială a țării.

Este momentul să înțelegem că violența în școli nu este o situație marginală, ci o problemă profundă de securitate umană și de viitor național. Avem obligația morală și politică să îi răspundem cu toată responsabilitatea.

Deputat PSD Dâmbovița,
Georgeta-Carmen HOLBAN