logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara continuă tradiția cursurilor de limba și cultura chineză, deschise publicului larg

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Direcția de Relații Internaționale în colaborare cu Institutul Confucius și cu Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, are plăcerea de a organiza și în anul academic 2025-2026 cursuri de limba și cultura chineză, ca parte din strategia de internaționalizare a universității și de promovare a diversității culturale.

Cursurile de limbă chineză sunt oferite gratuit și se adresează atât membrilor comunității UVT (studenți, personal academic și administrativ, precum și copiilor acestora), cât și membrilor comunității locale, interesați de limba și cultura chineză, în special, dar și de a începe să exploreze Asia. Cursurile vor fi structurate pe niveluri în funcție de nivelul anterior de cunoaștere a limbii chineze (începător, intermediar, avansat) și se vor desfășura săptămânal, în module de câte o oră și jumătate, începând cu data de 3 noiembrie 2025. Pe lângă oportunitatea exclusivă de a dobândi cunoștințe de comunicare în această limbă, lectorii își propun și integrarea unor elemente culturale menite să stârnească entuziasmul și curiozitatea participanților.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'Pentru că la UVT înțelegem necesitatea prezenței unui profesor nativ pentru predarea acestor cursuri de limbă și cultură străină, în spiritul dialogului intercultural, participanții vor avea ocazia de a învăța limba chineză împreună cu doi lectori invitați din China, cadre didactice cu experiență în predarea limbii chineze unor vorbitori străini. Prin oferirea unei astfel de oportunități comunității noastre - atât cea universitară, cât și cea timișoreană, în ansamblu -, contribuim activ la consolidarea spiritului multicultural al orașului, dar și la diversificarea experiențelor internaționale de învățare a unei limbi străine chiar aici, la UVT, în Timișoara.'

Înscrierile se pot efectua online, prin intermediul ACESTUI FORMULAR, până la data de 24 octombrie 2025.

Descoperiți limba și cultura chineză alături de noi și faceți primul pas într-o experiență culturală și lingvistică unică!

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional

Afisari: 190

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.