Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu
Un autoturism a luat foc, în această dimineață, pe A1 București-Pitești. Evenimentul s-a produs la km 47, pe sensul de mers spre capitală.
Din fericire, conducătorul auto și pasagerul care îl însoțea au ieșit la timp din mașină. Incendiul a izbucnit după ce șoferul a simțit miros de plastic ars, a oprit pe banda de urgență pentru a verifica starea mașinii și a deschis capota. În scurt timp, incendiul a cuprins autoturismul.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat că mașina ardea generalizat, iar flăcările s-au extins și la vegetația uscată de pe marginea drumului, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Recomandări preventive pentru conducătorii auto:
- verificați periodic instalația electrică și sistemul de alimentare cu combustibil;
- asigurați-vă că echipamentele de iluminat nu sunt defecte sau neizolate;
- verificați dacă există scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
- nu faceți improvizații la instalația electrică;
- verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.