Comunicat de presă - Direcția de Asistență Socială Oradea
Artă și cultură pentru seniorii orădeni
Direcția de Asistență Socială Oradea în parteneriat cu Asociația Noua Acropolă Oradea, a inițiat o serie de activități dedicate seniorilor menite să aducă împreună arta, cultura și filosofia. Scopul acestor întâlniri este de a stimula creativitatea, dialogul și spiritul comunitar al persoanelor vârstnice, oferindu-le contexte de socializare.
În cadrul primei activități, participantele au petrecut câteva ore pline de inspirație, pictând pe sticlă elemente decorative în stil Art Nouveau, sub îndrumarea reprezentanților Noii Acropole.
Proiectul se desfășoară lunar și propune teme diverse, de la exerciții creative care stimulează memoria și coordonarea, la activități artistice precum pictură, poezie sau audiții muzicale educative. De asemenea, sunt incluse dialoguri cu iz filosofic și ateliere practice de meșteșugărit, ecologie sau grădinărit. Următorul atelier va fi dedicată artei florale japoneze, Ikebana.
'Parteneriatul cu Noua Acropolă ne demonstrează că arta, cultura și filosofia, devin instrumente de apropiere între oameni. Mulțumim partenerilor noștri pentru deschidere și implicare!' a declarat Anca Grama, director executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.
Persoanele interesate să participe la următoarele întâlniri pot obține mai multe informații și se pot înscrie la 0770 988 624 sau prin e-mail la contact@daso-oradea.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.