Comunicat de presă - Poliția Capitalei
REȚINUT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI PENTRU TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI AMENINȚARE
Ieri, 15 octombrie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 19 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, și ulterior l-au reținut, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
În fapt, la data de 14 octombrie 2025, polițiștii Secției 19 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cadru didactic al unei școli din Sectorul 5, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta instituției de învățământ, ar fi fost amenințat cu acte de violență de către tatăl unei eleve.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, constatând că aspectele sesizate se confirmă. Persoana vătămată este un bărbat de 27 de ani, profesor în cadrul școlii respective.
Din cercetări a rezultat că, în aceeași zi, în jurul orei 11.30, în urma unor discuții în contradictoriu cu un părinte - nemulțumit că profesorul nu ar fi intervenit într-un conflict verbal între fiica sa și un alt elev - acesta l-ar fi amenințat pe dascăl cu acte de violență, manifestând un comportament agresiv.
Totodată, în aceeași împrejurare, bărbatul ar fi amenințat și cu folosirea unui obiect tăietor-înțepător.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită - un bărbat, în vârstă de 29 de ani, aflat sub măsura controlului judiciar într-un alt dosar.
Având în vedere comportamentul agresiv și atitudinea provocatoare manifestată în spațiul public al unității de învățământ, prin care a generat o stare de teamă și neliniște în rândul elevilor și al cadrelor didactice, perturbând climatul educațional și afectând ordinea și liniștea publică, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de acesta.
La data de 15 octombrie 2025, în baza mandatului emis, bărbatul a fost depistat și condus la audieri.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca persoana în cauză să fie prezentată magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă un procedeu procesual reglementat de Codul de procedură penală, care are ca scop crearea cadrului necesar administrării probatoriului, neputând, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.