logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Valeriu Munteanu (deputat AUR): 'Dacă doamna Buzoianu nu are nimic de ascuns, atunci să publice urgent declarația de avere'

'Este revoltător să vezi cum unii politicieni care predică zilnic despre transparență și moralitate refuză să aplice aceleași principii în propriul lor caz.

Doamna Diana Buzoianu, care se prezintă drept o voce a noii generații din politică și un promotor al reformei instituționale, are metehnele vechilor politicieni și refuză să își facă publică declarația de avere. În timp ce în public cere transparență, ministrul Buzoianu pare să considere că regulile transparenței nu se aplică și pentru ea, în ciuda funcției la cel mai înalt nivel în statul român, pe care o deține.

Această dublă măsură este esența ipocriziei politice. Nu poți cere în fiecare zi ‘curățenie în politică', dar să te ascunzi când vine vorba de propriile tale venituri și interese. Un ministru tânăr ar trebui să fie primul care oferă un exemplu personal de integritate și deschidere, nu să se ascundă în spatele unor justificări ridicole sau tăceri convenabile. Este nepermis și faptul că Purtătorul de Cuvânt al Guvernului în încercarea de a o salva pe doamna ministru a dat vina pe funcționarii publici, susținând că a fost o eroare de manevrare. Desigur că niciun angajat al Ministerului Mediului sau al Guvernului nu uita să-i urce tocmai declarațiile doamnei ministru, dar cel mai simplu este să dai vina pe oamenii care chiar muncesc.

Românii s-au săturat de această falsă moralitate a celor de la USR, afișată doar în fața camerelor tv. Dacă doamna Buzoianu nu are nimic de ascuns, atunci să publice urgent declarația de avere, pentru că transparența nu se proclamă, se demonstrează', a declarat deputatul AUR Valeriu Munteanu.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 121

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.