Comunicat de presă - Senator Luminița Păucean-Fernandes (AUR)
Femeile din mediul rural duc pe umeri nu doar familia și gospodăria, ci și nepăsarea unei guvernări care a abandonat satul românesc
Celebrăm astăzi Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural, o zi care trebuie să fie mai mult decât o simplă mențiune într-un calendar. Este o zi care ne obligă să privim cu sinceritate la realitatea satului românesc și la sacrificiul uriaș pe care femeile de la sate îl fac pentru a-și întreține familiile, pentru a-și crește copiii și pentru a păstra vie legătura noastră cu pământul și tradiția.
Ele sunt cele care, prin muncă neobosită și credință neclintită, au ținut satul românesc în viață în vremuri grele și care continuă să fie temelia pe care se sprijină România profundă.
Din nefericire, deși femeile din mediul rural sunt un adevărat pilon al națiunii, ele sunt și cele mai uitate de către guvernările de la București. În loc să fie sprijinite și respectate, sunt condamnate să trăiască în lipsuri, fără acces la servicii medicale de bază, obligate să parcurgă kilometri întregi pentru a-și trimite copiii la școală, lăsate să muncească pământul cu mijloace rudimentare, în timp ce actualii guvernanți vorbesc despre modernizare și dezvoltare doar în campaniile electorale. Realitatea este că femeile de la sate duc pe umeri nu doar familia și gospodăria, ci și nepăsarea unei clase politice rupte de nevoile celor care încă țin România vie.
AUR nu poate accepta această situație. Din perspectiva noastră, unitatea românilor și unirea tuturor celor din neamul nostru nu pot fi gândite fără satul românesc și fără femeile care îl păstrează viu. Ele sunt cele care transmit copiilor dragostea de țară și de neam, care duc mai departe obiceiurile, credința și valorile fără de care România nu ar mai fi România.
Femeile de la țară nu cere privilegii, ci doar șansa de a trăi decent în propriile comunități, de a-și crește copiii cu demnitate și de a-și lucra pământul fără teama că vor fi alungate sau lăsate de izbeliște.
Este o rușine națională ca în secolul XXI să existe sate întregi fără dispensare funcționale, fără școli care să ofere copiilor condiții normale, fără drumuri pe care să se poată circula în siguranță. Aceasta nu este altceva decât dovada clară a eșecului guvernărilor care au abandonat satul românesc și care privesc româncele din sate și comune doar ca pe numere dintr-o statistică. În realitate, fiecare dintre aceste femei este o poveste de jertfă și de dăruire, este chipul viu al României care încă rezistă.
Pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, această zi nu este doar un prilej de declarații frumoase, ci un angajament ferm că vom continua să luptăm pentru România reală, pentru România rurală, pentru femeile care țin în viață satul și care merită nu doar respectul nostru, ci și sprijinul concret al statului. Numai prin întărirea satului românesc și prin cinstirea femeilor care îl clădesc zi de zi putem vorbi cu adevărat despre unitatea și demnitatea tuturor românilor.
Femeia de la sat este temelia pe care se sprijină România profundă. Dacă vrem un viitor unit și demn pentru toți românii, trebuie să prețuim și să sprijinim femeile care, cu discreție și dăruire, duc mai departe sufletul neamului nostru.
Senator AUR de Sibiu,
Luminița PÃUCEAN-FERNANDES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.