Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș
TREI MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARÃ ÎN LOCALITATEA PETROVA, CA URMARE A UNEI POSTÃRI PE REȚELELE DE SOCIALIZARE
Ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini în care trei tineri ce s-ar fi aflat într-un autoturism și ar fi deținut și manipulat o armă, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș este abilitat să comunice următoarele aspecte:
La data de 13 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii i-au identificat pe tinerii din imagini și astăzi, 15 octombrie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, au pus în executare trei mandate de percheziție la domiciliile celor trei tineri, bănuiți de comiterea activității infracționale, în localitatea Petrova.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat bunuri de natură a proba activitatea infracțională, iar, ca urmare a activităților desfășurate, au depistat obiectului cauzei, respectiv un pistol de tip airsoft.
Activitatea a fost realizată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Maramureș.
Polițiștii, sub supravegherea procurorului, continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.
Avertizăm cetățenii să manifeste atenție sporită în realizarea de conținut pe rețelele de socializare, întrucât postările pot atrage consecințe juridice.
Vă reamintim că, odată începută urmărirea penală, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, desfășoară activități judiciare reglementate de lege, în scopul de a administra probatoriul cauzei, de a identifica persoanele vinovate și de a le trage la răspundere, potrivit legii.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.