Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Infracțiuni rutiere
La data de 14 octombrie 2025, polițiștii rutieri din Aiud au oprit, pentru control, pe strada Tribun Tudoran - Pasaj Cale Ferată, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Aiud.
Din verificări a reieșit că acesta are dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.
-
La data de 14 octombrie 2025, polițiștii Postului de Poliție Șugag au oprit, pentru control, pe DN 1, la kilometrul 354+350 de metri, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Șpring.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
-
Reținut pentru încălcarea ordinului provizoriu de protecție și amenințare
La data de 14 octombrie 2025, polițiștii din orașul Ocna Mureș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Unirea, cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și amenințare.
Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 14 octombrie 2025, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, emis la data de 10 octombrie 2025, și s-ar fi apropiat de fosta concubină, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Unirea, pe care ar fi amenințat-o cu moartea.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
-
Amplasarea radarelor în data de 16 octombrie 2025
Drumul Național 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea -- Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș -Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].