logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

[email protected]

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Valeriu Munteanu (deputat AUR): 'Guvernul Bolojan condamnă la faliment industria românească de apărare. Automecanica Moreni, simbol al Dâmboviței, a ajuns fără salarii și fără comenzi'

Deputatul AUR Valeriu Munteanu trage un semnal de alarmă privind colapsul iminent al industriei românești de apărare, cauzat de blocarea bugetelor societăților din cadrul Companiei Naționale ROMARM și de indiferența Guvernului Bolojan.

'În timp ce Guvernul semnează contracte externe de miliarde de euro pentru blindate străine, fabricile românești care pot produce și moderniza tehnică de luptă performantă sunt lăsate să moară. Este o crimă economică și o trădare industrială', a declarat deputatul Valeriu Munteanu.

Deputatul AUR a făcut referire specială la Uzina Automecanica Moreni (Dâmbovița), unde angajații au intrat în protest, nefiind plătiți din luna august, iar tichetele de masă nu au mai fost acordate. În același timp, comenzile Ministerului Apărării lipsesc, iar bugetul companiei pe 2025 este blocat de Ministerul Finanțelor.

'Automecanica Moreni este o unitate simbol pentru industria de apărare a României. Aici s-au produs transportoarele blindate care au echipat armata noastră timp de decenii. Astăzi, din cauza incompetenței și nepăsării politice, oamenii nu mai au de lucru, iar fabrica riscă să fie împinsă spre faliment - poate pentru a fi cumpărată pe nimic, așa cum s-a întâmplat de prea multe ori în România', a subliniat Munteanu.

Deputatul AUR consideră revoltător faptul că Ministerul Apărării blochează de un an de zile proiectul de modernizare a tancului TR-85M1 Bizonul, completat de specialiști români conform cerințelor tehnice ale armatei, în timp ce Guvernul a decis să achiziționeze 216 tancuri americane Abrams, pentru 6,5 miliarde de euro.

'România a avut și are capacitatea tehnologică și umană de a-și moderniza propriile tancuri, adaptate reliefului românesc. În loc să susținem competența noastră internă, hrănim industriile altora. AUR va cere explicații clare premierului Ilie Bolojan și ministrului Radu Miruță, în Parlament, pentru această politică rușinoasă de subordonare economică', a conchis deputatul Valeriu Munteanu.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 119

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].