logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Medicină pentru Pacienți

'Despre Dinți' ajunge în 5 școli din Sectorul 1 - o campanie pentru zâmbete sănătoase

În perioada octombrie-noiembrie 2025, Asociația Medicină pentru Pacienți derulează proiectul 'Despre Dinți', o inițiativă educațională dedicată sănătății orale a copiilor, desfășurată în cinci unități școlare din Sectorul 1 cu sprijinul Primăriei Sectorului 1.

Campania are misiunea de a transforma prevenția dentară într-un subiect accesibil, atractiv și ușor de înțeles pentru cei mici, prin activități interactive și materiale educaționale adaptate vârstei elevilor.

'Ne bucurăm să putem continua tradiția de a merge în școli și de a vorbi despre un subiect atât de important precum igiena orală. Credem că educația pentru sănătate trebuie să înceapă de la vârste fragede, iar fiecare copil care învață cum să aibă grijă de zâmbetul său devine un adult mai responsabil față de propria sănătate', a declarat Prof. Univ. Dr. Marina Imre, președintele Asociației Medicină pentru Pacienți.

Pe parcursul campaniei, elevii din cele cinci școli participante vor lua parte la sesiuni educative despre igiena orală, vor descoperi prin joc și dialog cum pot preveni problemele dentare și vor primi kituri de igienă orală.

Asociația Medicină pentru Pacienți promovează dreptul la sănătate și educația sanitară a populației, contribuind la dezvoltarea de politici publice în domeniul medical și la susținerea relației dintre pacienți și personalul medical. Prin proiecte educaționale, campanii de informare și activități comunitare, AMpP lucrează pentru o societate mai informată și mai sănătoasă.

Afisari: 185

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.