logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Mihai-Adrian Țiu (S.O.S. România)

Gestul lui Ilie Bolojan reprezintă o rușine pentru România

Prezența premierului României, Ilie Bolojan, la intonarea imnului Ținutului Secuiesc, în cadrul Congresului UDMR, reprezintă un moment rușinos, care nu face cinste țării noastre.

Apreciez decizia președintelui Camerei Deputaților, domnul Sorin Grindeanu, care a fost prezent la eveniment, dar a ieșit din sală la intonarea imnului Ținutului Secuiesc. Gestul lui Ilie Bolojan de a rămâne în sală încalcă demnitatea națională, reprezintă o rușine pentru România și o bătaie de joc față de unitatea și demnitatea țării noastre.

Mă întreb, însă, dacă cunoaște premierul României, Ilie Bolojan, semnificația versurilor, care vorbesc clar despre eliberarea Transilvaniei de sub ocupația românească. Este de neacceptat ca acest imn să fie cântat în țara noastră, avându-l martor pe premierul României, în poziție de drepți.

În loc să apere demnitatea națională a umilit prin gestul său întreg poporul român.

Poporul român a fost umilit. Nu putem să privim în continuare cum țara noastră își pierde demnitatea națională. Premierul Ilie Bolojan uită că în țara noastră se cântă imnul românesc și că unitatea țării noastre și demnitatea națională sunt mai importante decât orice protocol sau gest de respect pentru gazde. Respectul față de minorități nu trebuie să fie mai important decât respectul față de propria țară. România este adesea considerată un exemplu pozitiv în Europa pentru abordarea sa față de integrarea minorităților, datorită reprezentării acestora în Parlament și a politicilor de protecție a drepturilor minorităților. Dar Constituția, legile, integritatea si demnitatea României trebuie respectate inclusiv de prim-ministrul Ilie Bolojan.

Istoria ne amintește, totodată, că prin intonarea acestui imn este contestat Tratatul de la Trianon, semnat la data de 4 iunie 1920, este contestată integritatea teritorială a României și apartenența Transilvaniei la România.

Ardealul aparține României. Nu putem accepta în continuare ca statul român să fie umilit și călcat în picioare, chiar sub ochii premierul României, Ilie Bolojan, care sfidează Constituția țării și afișează un comportament nedemn pentru un prim-ministru al României. De altfel, prezența premierului României la acest congres ridică semne de întrebare.

Autoritățile statului român nu au nimic de spus? De ce tace președintele României, Nicușor Dan? Românii merită să fie reprezentanți cu demnitate, de oameni politici care să nu uite cine suntem, să nu se abată de la valorile noastre naționale.

Ca deputat, consider că trebuie să acționăm cu demnitate pentru prezentul și viitorul României. Este datoria noastră față de generațiile viitoare!

Partidul S.O.S România rămâne drept și continuă lupta pentru apărarea drepturilor românilor cu capul sus, nu plecat!

Un popor unit nu poate fi învins!

Deputat S.O.S. ROMÂNIA de Olt
Mihai-Adrian Țiu

13 octombrie 2025

Afisari: 136

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.