logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea

Informații privind desfășurarea Bursei Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea a organizat astăzi, 10 octombrie 2025, o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă pentru absolvenți.

Evenimentul a avut loc în Municipiul Tulcea, începând cu ora 9.30, la sediul Sindicatului Liber Alum și a reprezentat o întâlnire directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale și transparente, care a permis realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.

Bursa a fost destinată în special absolvenților, dar cu acest prilej, au participat și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, indiferent de vârstă și de calificare profesională.

Pentru acest eveniment au fost contactați 252 de agenți economici, iar dintre aceștia au participat 28 de angajatori care au oferit peste 500 de locuri de muncă vacante.

La această acțiune au fost prezente 407 persoane, din care 95 de absolvenți (4 absolvenți supuși marginalizării sociale, 2 absolvenți din rândul persoanelor cu dizabilități) și 10 căutători de loc de muncă din rândul persoanelor cu handicap.

În urma desfășurării bursei locurilor de muncă au fost selectate în vederea încadrării un număr de 216 persoane, din care 52 de absolvenți (2 absolvenți supuși marginalizării sociale, 2 absolvenți din rândul persoanelor cu dizabilități) și 5 căutători de loc de muncă din rândul persoanelor cu handicap).

În vederea facilitării contactului direct între angajatori și persoanele din detenție, interesate în obținerea unui loc de muncă, la activitatea organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea au participat 15 persoane private de libertate în regim deschis care urmează să fie eliberate, în perioada următoare.

De asemenea, la Bursa Locurilor de Muncă au participat 9 clase de absolvenți de învățământ - promoția 2025 de la Colegiul Tehnologic 'Brad Segal', Colegiul Tehnologic Agricol 'Nicolae Cornățeanu' și Colegiul Tehnic 'Henri Coandă'. În acest sens, instituția noastră a venit în întâmpinarea elevilor din clasele terminale de liceu în scopul transmiterii mai multor informații despre piața forței de muncă și ofertele de locuri de muncă puse la dispoziție de către angajatorii tulceni.

Putem spune că, prin prezența viitorilor absolvenți la această acțiune, îi putem convinge pe tineri să rămână sau să revină în localitatea de reședință, oferindu-le totodată argumente evidente că și în județul Tulcea există posibilități reale de angajare. Prin participarea elevilor la astfel de evenimente, integrarea pe piața muncii a viitoarelor generații se va realiza mai facil, iar rata de ocupare în rândul proaspeților absolvenți de învățământ liceal, profesional sau dual (2025) va crește.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea

Afisari: 148

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.