logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Baia Mare

A fost semnat contractul de finanțare pentru primul parc fotovoltaic din Baia Mare

Primăria Municipiului Baia Mare anunță faptul că ieri, 8 octombrie 2025, a fost semnat, la Ministerul Energiei, contractul de finanțare pentru înființarea primului parc fotovoltaic din Baia Mare. Valoarea totală a proiectului este de peste 19 milioane de lei cu TVA inclus, iar finanțarea va fi asigurată prin Fondul de Modernizare.

'Parcul va fi construit în zona Cuprom, pe o suprafață de aproximativ 4 hectare și va avea o putere instalată de cel puțin 3MW. Durata de execuție a lucrărilor este de 16 luni. Îi mulțumesc prietenului nostru ministrul Bogdan Ivan pentru întreg sprijinul pe care ni l-a oferit pe parcursul etapelor de pregătire și aprobare ale acestui obiectiv de investiții, precum și pentru buna colaborare pe care am avut-o, o avem și sunt convins că o vom păstra și pe viitor, pentru băimăreni și pentru Baia Mare. Pas cu pas, proiect cu proiect, șantier cu șantier, facem Baia Mare bine', a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Serviciile de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor pentru proiectul 'Înființare Parc Fotovoltaic Baia Mare de minim 3000 kw' au fost scoase recent în achiziție publică. Proiectul promovează investițiile în sectorul de energie curată și eficiență energetică în vederea asigurării contribuției la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, țintele stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice urmând ca, prin implementarea proiectului, să se reducă cheltuielile Municipiului Baia Mare.

Direcția Comunicare și Relații Publice

Afisari: 127

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.