logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare

BULETIN DE PRESÃ

Conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada Turului, din oraș Negrești-Oaș, au oprit un moped, condus de un bărbat de 30 ani, din localitatea Racșa.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

***

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada Gheorghe Lazăr, din municipiul Carei au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Carei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

*

Accident de muncă, cercetat de polițiști

La data de 9 octombrie a.c, în jurul orelor 00.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, au fost sesizați despre faptul că, un bărbat s-ar fi prezentat la spital, care ar fi fost implicat într-un accident de muncă în municipiul Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Satu Mare, angajat al societății cu profil în producția pieselor auto, în timp ce își desfășura activitatea în incinta societății, i-ar fi căzut o rolă metalică pe membrul inferior stâng.

În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.

*

Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 8 octombrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei.

Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 75.000 de lei.

De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 10 conducători de autoturisme.

Compartimentul de Relații Publice

Afisari: 116

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.