Comunicat de presă - Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță
România lansează procedura pentru accesarea Fondului European de Ajustare la Globalizare, ca urmare a demersurilor lui Nicu Ștefănuță
România lansează procedura pentru accesarea Fondului European de Ajustare la Globalizare (FEAG). Acest lucru a fost confirmat într-o întâlnire pe care Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a avut-o la Bruxelles cu Petre Florin Manole, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Prin FEAG vor primi sprijin cei peste 400 de angajați ai Amazon România care au fost concediați în prima jumătate a acestui an.
În data de 6 octombrie, vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță, a primit confirmarea din partea Ministrului Muncii și Protecției Sociale, Petre Florin Manole, că România va accesa fondurile FEAG, în urma disponibilizării a 417 angajați, în zona de nord-est a țării.
Inițiativa pentru acest demers a pornit după ce vicepreședintele Nicolae Ștefănuță a amintit autorităților române de cazul Nokia, din 2012, când România a mai primit astfel de fonduri FEAG, în valoare de 2,9 milioane de euro.
'Am propus Ministrului Muncii să demarăm procedura pentru Fondul European de Ajustare la Globalizare. Ministerul trebuie să lanseze procedura și m-am bucurat să aflu chiar de la Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, că aceasta va fi lansată', a declarat vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță.
Accesarea acestor fonduri reprezintă un pas concret în direcția consolidării protecției sociale și a facilitării reintegrării profesionale pentru persoanele care își pierd locul de muncă din cauza schimbărilor globale pe piața muncii. Prin intermediul FEG, beneficiarii vor putea accesa programe de formare profesională, consiliere, recalificare sau sprijin în inițierea unor activități independente.
Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și în Comisia pentru Sănătate Publică.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.