Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt
Rezultate controale septembrie 2025
În luna septembrie 2025, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 233 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 308 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:
* neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
* neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă;
* netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
* neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
* neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
* neefectuarea controlului medical periodic,
iar pentru cele mai grave deficiențe s-au aplicat 80 sancțiuni, din care 66 avertismente și 14 amenzi în valoare de 107.500 lei.
În luna septembrie 2025, inspectorii de muncă au identificat 3 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor 3 angajatori fiindu-le aplicate sancțiuni în valoare de 60.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 8 evenimente, care s-au produs pe teritoriul județului Olt, indiferent de caracterul ulterior al evenimentului (cu incapacitate temporară de muncă, în afara muncii, inclusiv accidente ușoare).
Inspector Șef
Constantin Cristian Ungureanu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.