logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara

Timișorenii sunt invitați să răspundă la sondajul sociologic care reflectă calitatea vieții în Timișoara, realizat de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara

Timișorenii sunt invitați să răspundă la sondajul sociologic care reflectă calitatea vieții în Timișoara. Această cercetare este realizată de Primăria Municipiului Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și este intitulată 'Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara'.

Spune-ne care este părerea ta și vezi cum vocea ta devine parte din schimbare!

Completați aici: e-uvt.questionpro.com/BCV-2025-online

Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara și acoperă ariile specifice vieții în oraș, precum: gradul de mulțumire față de întreținerea clădirilor istorice, a pistelor de biciclete, starea drumurilor, a iluminatului public, transportului în comun, calitatea mediului înconjurător și calitatea vieții personale.

Cel mai recent raport, referitor la datele Barometrului Calității Vieții în Timișoara 2024, a arătat că aproape 71,1% dintre timișoreni cred că Timișoara se îndreaptă într-o direcție bună, în creștere față de anul 2023 și cea mai ridicată, din 2016, când a fost realizat primul raport. Barometrul Calității Vieții are ca scop furnizarea de date empirice relevante pentru administrația publică locală și toți ceilalți actori instituționali implicați în viața orașului privind situația și dinamica socială din comunitatea locală, în scopul orientării politicilor publice și proiectelor strategice locale, în context regional și național.

Barometrul este realizat conform normelor metodologice și asigură anonimizarea datelor persoanelor care oferă răspunsuri. 'Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara' este realizat de către Facultatea de Sociologie și Asistență Socială cu participarea unui grup de cercetători în sociologie, psihologie, științe economice, geografie socială și științe ale comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Fiecare răspuns este important, fiecare părere contează - completează AICI răspunsul tău!
https://e-uvt.questionpro.com/a/TakeSurvey?tt=RlwbIqjIeRMECHrPeIW9eQ%3D%3D

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional

Afisari: 127

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].