Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalității economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au desfășurat activități cu privire la respectarea de către operatorii economici a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 41 din 2022, pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat 'RO e-Transport', precum si pentru gestionarea de către structurile Poliției Române, în sistem integrat, a situației operative generate de importul cerealelor din Ucraina.
Astfel, polițiștii specializați în combaterea infracționalității economice au acționat în zona orașului Negrești și a comunelor limitrofe, la diverse intervale de timp, pentru prevenirea, descoperirea și combaterea infracțiunilor din domeniul evaziunii fiscale, pe linia combaterii faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
Ca urmare a activităților efectuate, a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni, au fost verificați 40 de agenți economici și 12 vehicule, legitimate 45 de persoane, depistate și confiscate bunuri, fără documente legale de proveniență sau sume de bani nefiscalizate.
De asemenea, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 de lei, dintre care, 4 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 28/1999, 6 au fost aplicate pentru încălcări ale O.G. 99/2000, 2 au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 349/2002 și una aplicată pentru o încălcare a Legii nr. 8/1996.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.