Comunicat de presă - Complexul Muzeal Național 'Moldova' Iași
Dublă lansare de carte la Muzeul Memorial 'Mihail Kogălniceanu'
Muzeul Memorial 'Mihail Kogălniceanu' din cadrul Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași organizează miercuri, 8 octombrie 2025, începând cu ora 15.00, o dublă lansare de carte: 'Veșnicii de-o clipă', poeme de Toader Răduță și 'Gânduri din bazarul cu iluzii', roman semnat de Ela Răduță.
Recent apărute la Editura 'TipoMoldova' din Iași, volumele vor fi prezentate de Emilian Marcu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România și Georgică Manole, scriitor, epigramist. Evenimentul va fi moderat de Aurel Ștefanachi, directorul editurii 'TipoMoldova' și Mihaela Tudose, muzeograf, Muzeul Memorial 'Mihail Kogălniceanu'.
'Vă invităm să vă bucurați de acest eveniment și de atmosfera plină de farmec a casei lui Mihail Kogălniceanu, o clădire monument cu un patrimoniu foarte valoros, pe care vă invităm să îl redescoperiți și cu această ocazie', afirmă Andrei Apreotesei, manager al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași.
Situat în Iași, pe Strada Mihail Kogălniceanu nr. 11, Muzeul Memorial 'Mihail Kogălniceanu' poate fi vizitat de în zilele de marți, miercuri și joi, în intervalul orar 10.00 - 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet).
Vă așteptăm cu drag!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].