Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Guvernatorul Prefecturii Osaka, Hirofumi Yoshimura, în vizită oficială la Pavilionul României - Expo 2025 Osaka
Guvernatorul prefecturii Osaka, Hirofumi Yoshimura, a efectuat duminică, 5 octombrie 2025, o vizită oficială la Pavilionul României din cadrul Expo 2025 Osaka, unde a fost întâmpinat de comisarul general al Secțiunii Române, Ferdinand Nagy. Acesta i-a prezentat conceptul expozițional 'Romania, Land of Tomorrow' și l-a ghidat prin experiența imersivă 'Tradiție și Tehnologie' - o călătorie simbolică ce pornește din epoca fascinantă a culturii Cucuteni și ajunge până în prezent, evidențiind inovațiile românești în domenii precum tehnologia de vârf, robotica medicală și cercetarea aplicată în salvarea de vieți.
În cadrul vizitei, oficialul japonez a apreciat în mod deosebit duetul muzical oferit de dr. Botond Szocs, lector la Universitatea Transilvania din Brașov, la pian, și de Carina Cătăramă, studentă a Facultății de Muzică din cadrul aceleiași universități, la nai.
În continuare, oaspetele a vizitat expoziția 'Hemp - Back to the Future', curatoriată de arhitectul Teodor Frolu și de dr. Florica Zaharia, conservator emerit al The Metropolitan Museum of Art, precum și expozițiile permanente și temporare găzduite de Pavilionul României. Printre acestea s-au numărat: sculpturile realizate din coji de ou de artista Cristina Prisăcariu, proiectul pictural 'Bucovina, Blue Project' al artistului Roland Pangratti, lucrările pictoriței Rodica Benitendi și expoziția de acuarelă 'Flower Glow' semnată de Loredana Popescu Tăriceanu.
De asemenea, a urmărit cu interes demonstrațiile practice din zona dedicată artei și meșteșugurilor, susținute de Victor Vulpe, vicecampion mondial la design și producție de pantofi (Londra, 2023).
Guvernatorul Hirofumi Yoshimura a remarcat în mod deosebit caracterul interactiv și creativ al Pavilionului României, elemente care au contribuit la transformarea acestuia într-unul dintre cele mai apreciate Pavilioane de către vizitatori. În context a adresat felicitări României pentru succesul înregistrat în cadrul Expoziției și a exprimat încredere că participarea națională a României va contribui semnificativ la întărirea relațiilor bilaterale dintre România și Japonia
La rândul său, comisarul general Ferdinand Nagy i-a mulțumit guvernatorului prefecturii Osaka pentru vizită și a subliniat aprecierea deosebită față de eforturile susținute ale guvernului local din Osaka și ale autorităților japoneze în organizarea acestui eveniment mondial de anvergură :
'Ne onorează această vizită, un semn de apreciere pentru prezența României la Expo 2025 Osaka, care confirmă deschiderea și prietenia ce leagă popoarele noastre și recunoaște efortul echipei noastre de a prezenta publicului internațional o imagine autentică, inovatoare și dinamică a României. Ne bucurăm că, în acest cadru internațional dedicat dialogului și cooperării, am putut împărtăși o parte din cultura, tradițiile și meșteșugurile românești, precum și inovațiile care ne conturează viitorul.'
Vizita oficială a guvernatorului Hirofumi Yoshimura la Pavilionul României reafirmă angajamentul ambelor state de a consolida cooperarea politică și parteneriatul strategic, în timp ce Expo 2025 Osaka se dovedește a fi o platformă internațională esențială pentru promovarea dialogului și aprofundarea relațiilor bilaterale dintre România și Japonia.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].