Comunicat de presă - Serviciul de Probațiune Vaslui
Probațiunea în România, la ceas aniversar - 24 de ani de succes, 24 de ani alături de oameni
În luna septembrie 2025, sistemul de probațiune a împlinit 24 de ani de activitate, perioadă în care a evoluat de la stadiul de proiect pilot către un sistem bine consolidat și performant, cu rezultate remarcabile în domeniul justiției.
Serviciul de Probațiune Vaslui, prin structura centrală coordonatoare - Direcția Națională de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, contribuie la creșterea gradului de siguranță comunitară, la reducerea riscului de recidivă a persoanelor condamnate la măsuri neprivative de libertate și la reintegrarea socială a acestora.
Astfel, activitatea serviciului constă în supravegherea măsurilor și obligațiilor impuse de instanța de judecată persoanelor sancționate cu măsuri neprivative de libertate, efectuarea referatelor și rapoartelor de evaluare pentru persoanele inculpate într-un proces penal, la solicitarea instanței, precum și sprijinirea persoanelor sancționate aflate în evidența serviciului, prin programe de consiliere, în vederea reintegrării sociale.
Evenimentul aniversar a fost marcat la data de 3 octombrie 2025, la sediul Tribunalului Vaslui, unde a avut loc ultima sesiune a programului de reintegrare socială 'În Siguranță la Volan. Stop Accidentelor!', la care au participat consilieri de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere: Serviciul Rutier din cadrul IPJ Vaslui, Penitenciarul Vaslui, și un număr de 30 de persoane sancționate aflate în evidența probațiunii.
Scopul activității a constat în consolidarea relațiilor cu partenerii comunitari, prezentarea principalelor activități derulate de Serviciul de Probațiune Vaslui, precum și creșterea gradului de siguranță comunitară în județul Vaslui, prin transmiterea de informații referitoare la legislația rutieră, conștientizarea efectelor traumatizante, atât asupra persoanelor prezente, cât și asupra celor din jur, ale repetării conduitei infracționale, și responsabilizarea acestora în respectarea prevederilor legale în vigoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.