Comunicat de presă - ANAF
ANAF a preluat, în condițiile legii, cota din imobilul situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condițiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moșteniri vacante culese de Statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.
Procedura de preluare a fost gestionată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. În urma corespondenței purtate cu foștii proprietari și în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituția a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar.
Subliniem că foștii proprietari și-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spațiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare.
'ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale. În acest caz, instituția a acționat transparent și cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar', a declarat Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
ANAF va continua să acționeze în mod transparent și echitabil, asigurându-se că toate bunurile care revin statului, indiferent de natura lor, sunt administrate și valorificate corect în beneficiul bugetului public.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.