Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Harghita
Ziua Internațională a Nonviolenței, marcată de polițiștii de la Siguranță Școlară
Astăzi, 2 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au desfășurat activități cu caracter preventiv în unități de învățământ din municipiul Miercurea-Ciuc și comuna Armășeni, marcând astfel Ziua Internațională a Nonviolenței, dedicată lui Mahatma Gandhi.
Activitățile au fost organizate în cadrul proiectului 'Scoate violența școlară din anonimat.'
Acțiunile polițiștilor au avut ca scop promovarea comportamentului nonviolent în rândul elevilor, conștientizarea consecințelor actelor de agresivitate verbală și fizică, precum și încurajarea adoptării unor modalități pașnice de rezolvare a conflictelor.
Elevii au participat la discuții interactive și exerciții educative, prin care s-a subliniat importanța respectului reciproc, a responsabilității și a solidarității în școală și în comunitate.
Având în vedere scopul polițiștilor de a contribui la creșterea gradului de siguranță al elevilor, la finalul întâlnirilor tinerii au fost încurajați să ducă mai departe mesajul nonviolenței, promovând respectul și responsabilitatea în comunitățile din care fac parte.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.