Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Peste 150.000 de țigarete ascunse într-o remorcă, în spatele unui perete dublu, descoperite în PTF Valcani
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Valcani, împreună cu lucrătorii vamali au descoperit într-un locaș special amenajat în remorca unui mijloc de transport, peste 7800 pachete de țigări ascunse și nedeclarate.
În data de 30.09.2025, în Punctul de Trecere a Frontierei Valcani - ITPF Timișoara, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 46 ani, șofer al unui ansamblu rutier format dintr-un autoturism înmatriculat în Serbia și o remorcă înmatriculată în Austria.
Cu ocazia controlului fizic efectuat asupra ansamblului rutier au fost descoperite 7.850 pachete de țigări, ascunse și nedeclarate, disimulate într-un perete dublu special amenajat în interiorul remorcii.
În urma inventarierii au rezultat 7850 de pachete cu țigări (157.000 țigarete), diferite mărci.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare au întocmit lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Bunurile accizabile, în valoare de peste 203.000 de lei și de proveniență extra comunitară, au fost ridicate în vederea confiscării, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare până la definitivarea cercetărilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare a dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a cetățeanului sârb, urmând ca în cursul zilei de 01.10.2025 să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
PURTÃTOR DE CUVANT
Agent șef principal de poliție
LES MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.