logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara

Cetățean belgian depistat la volanul unui autoturism, deși nu avea acest drept

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița efectuează cercetări în privința unui cetățean belgian, care a fost depistat conducând un autovehicul, deși nu deținea un permis de conducere.

În data de 29.09.2025, în jurul orei 21:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița - ITPF Timișoara s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în țară, o persoană, în vârstă de 37 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în România.

Cu ocazia efectuării controlului, colegii noști i-au solicitat să prezinte și permisul de conducere și un permis de conducere, însă bărbatul a motivat că nu îl are asupra sa.

În urma verificărilor efectuate, însă, colegii noștri au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

PURTÃTOR DE CUVANT
Agent șef principal de poliție
LES MIHAELA

Afisari: 193

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.