logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Consiliul Județean Vrancea

Vrancea își celebrează patrimoniul viticol printr-un proiect unic, unde tradiția întâlnește inovația

La Muzeul Viei și Vinului va fi lansat vineri, 3 octombrie 2025, proiectul 'Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri', o inițiativă culturală care celebrează tradițiile vii și moștenirea viticolă a județului Vrancea. Proiectul aduce în prim-plan frumusețea meșteșugului vinului și poveștile oamenilor care păstrează această artă de generații.

Proiectul propune o serie de activități educative și culturale - conferințe, ateliere practice, vizite de studiu și expoziții - la care vor participa elevi de la Colegiul Tehnic 'Valeriu D. Cotea' Focșani și Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești, alături de specialiști, meșteri tradiționali și invitați de prestigiu.

Inovație în inima tradiției: Masa Digitală Interactivă

Piesa de rezistență a proiectului este Masa Digitală Interactivă, care va fi prezentată în premieră la Muzeul Viei și Vinului. Aceasta le va permite vizitatorilor să descopere, prin prezentări multimedia și jocuri educaționale:

* Drumul vinului din Vrancea

* Procesul cultivării viței-de-vie și al vinificației

* Soiurile de struguri și tehnicile de îmbuteliere

Calendarul activităților - octombrie 2025

* 3 octombrie, ora 10.00 - Muzeul Viei și Vinului (Str. Cuza Vodă nr. 8, Focșani)

- Conferință și atelier dedicat meșteșugului vinului. Prezentarea oficială a mesei digitale interactive.

- Degustări de vinuri, cu prezența producătorilor vrânceni din domeniul vinificației.

* 10 octombrie - Nereju

Atelier de dogărie susținut de meșterul Pavel Lupașc, cu demonstrații practice.

13 octombrie - Cramele Gîrboiu și Pandora

Vizită de studiu destinată elevilor și tur ghidat, discuții cu specialiști despre tradiție și tehnologiile moderne.

21 octombrie - Muzeul Viei și Vinului (Str. Cuza Vodă nr. 8, Focșani)

* Ziua Porților Deschise

* Conferință cu prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, membru al Academiei Române

* Lansarea albumului Muzeul Vrancei, vernisaj artistic și concurs de poezie bahică.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

'Prin proiectul 'Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri' pornim într-o călătorie aparte prin cultura și identitatea Vrancei - cu ateliere, degustări, întâlniri cu meșteri și experiențe digitale menite să apropie tinerii de meșteșugul vinului. Vrem să readucem în prim-plan tradițiile podgoriei, să deschidem un dialog între generații și să transformăm muzeul într-un spațiu viu, unde trecutul se reinventează prin inovație', a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Afisari: 121

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.