Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
ACTIVITÃȚI DE PREVENIRE DESFÃȘURATE DE POLIȚIȘTII VASLUIENI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE DIN ZONA UNITÃȚILOR DE ÎNVÃȚÃMÂNT
Săptămâna trecută, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, al polițiștilor locali și al altor structuri de poliție, au derulat o acțiune tip 'razie' în zona unităților de învățământ din municipiul Bârlad, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din zona unităților de învățământ precum și a absenteismului în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.
În cadrul activităților desfășurate de către cei peste 50 de polițiști participanți, de la structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității, ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, combaterea criminalității economice, poliție transporturi, imigrări, s-a avut în vedere menținerea nivelului ridicat de acțiune în cadrul activităților de control sistematic și prezența activă, în mediile și locurile din apropierea unităților de învățământ preuniversitar, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și fenomenului de absenteism școlar.
Totodată, s-a avut în vedere eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar, precum și prevenirea, dar și combaterea traficului și consumului de droguri.
Activitățile efectuate de către polițiști în zonele verificate au vizat depistarea și identificarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care fac parte și transmiterea datelor obținute unităților de învățământ, pentru luarea de măsuri conform competențelor.
Astfel, au fost identificați 18 elevi care absentau de la cursuri, au fost instruite peste 470 de persoane, dintre care 415 elevi, aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală, dar și în societate.
Totodată, elevii depistați că absentează de la orele de curs (se aflau în afara unităților de învățământ) au fost îndrumați spre sălile de curs, urmând ca situația să fie adusă la cunoștință unităților de învățământ.
De asemenea, activitățile au vizat și verificarea a 53 de agenți economici, situați în vecinătatea unităților de învățământ.
Ca urmare a acțiunii organizate astăzi au fost constatate, și aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25. 500 de lei.
Cele mai multe au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și conform prevederilor H.G. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
De asemenea, s-a avut în vedere identificarea și efectuarea de activități informative, la localurile de alimentație publică de tip cafe-bar, săli de jocuri electronice (casino - slot machine), cu accent pe comercializarea de băuturi alcoolice sau produse de tutun, dar și de combaterea accesului elevilor minori la jocurile de noroc.
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, transmite următoarele recomandări pentru părinți:
- Interesați-vă permanent de situația școlară a copilului dumneavoastră!
- La finalul fiecărei zile, discutați cu copilul dumneavoastră despre cum a decurs timpul petrecut la școală!
- Atunci când observați schimbări comportamentale negative sau atitudine ostilă, comunicați cu acesta pentru rezolvarea în comun a situațiilor cu care se confruntă!
- Încercați să îi cunoașteți și să vă apropiați de prietenii lui și familiile acestora!
Dar și elevilor, pe durata cursurilor școlare:
- Fiți atenți atunci când vă alegeți prietenii și căror anturaje vă alăturați! Evaluați-vă prieteniile pentru a evita persoanele conflictuale, agresive sau cu comportamente antisociale!
- Nu răspundeți la provocări care vă pot conduce la situații neplăcute și nu vă lăsați influențați de ceilalți! Analizați de unii singuri sau împreună cu părinții, riscurile la care puteți fi supuși!
- Dacă vă regăsiți în situații în care sunteți amenințați sau obligați să faceți lucruri pe care nu le doriți sau cu care nu sunteți de acord, refuzați categoric și anunțați un adult!
- Fiți prudenți la persoanele necunoscute, pentru a nu deveni victime ale acestora!
- Atenție la capcana drogurilor și a alcoolului! Aceste substanțe sunt în strânsă legătură cu infracționalitatea!
- Relaționați cu părinții voștri despre momentele importante de la școală!
Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare, în sistem integrat, pe cuprinsul întregului județ, pentru prevenirea și combaterea tuturor faptelor antisociale și în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în mediul școlar.
Aceste acțiuni nu au doar rolul de a impune reguli, ci și de a construi un mediu în care tinerii pot crește și se pot dezvolta într-un mod sănătos și echilibrat.
Suntem parteneri în asigurarea unui viitor mai bun pentru generațiile viitoare și vă încurajăm să fiți conștienți de importanța respectării acestor reguli!
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.