Comunicat de presă - ICR Londra
Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu, în recital pe scena Institutului Cultural Român din Londra
În data de 2 octombrie, începând cu ora 19:00, Institutul Cultural Român din Londra va fi scena unui eveniment muzical remarcabil, în cadrul căruia mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu vor oferi publicului un recital extraordinar, parte a celei de-a doua ediții a seriei de evenimente Turnee de poveste pretutindeni.
Ruxandra Donose, una dintre cele mai apreciate voci ale scenei lirice europene, va evolua pe scena Sălii Enescu a Institutului împreună cu pianistul Sergiu Tuhuțiu, prezentând un program conceput să valorifice atât expresivitatea diversă a lucrărilor de operă și lied, cât și sensibilitatea romanței românești, farmecul canzonettei și eleganța chanson-ului. Programul serii este gândit ca o punte între tradiție și contemporaneitate, între patrimoniul național și cel european, aducând în prim-plan lucrări cunoscute, dar și pagini mai puțin cântate în afara granițelor.
Concertul de la Londra este însoțit de o conferință susținută de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu, menită să contextualizeze repertoriul prezentat și să încurajeze dialogul intercultural, printr-o prezentare accesibilă publicului larg despre contribuțiile semnificative ale artiștilor români la patrimoniul muzical european.
Un proiect Pro Contemporania 20 din seria Turnee de poveste. Evenimentul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și se desfășoară cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra și Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
PROGRAM MUZICAL Melodie, Dor, Magie
Georg Friedrich Handel - 'Lascia ch'io pianga'
Gabriel Faure - 'Les berceaux'
Tiberiu Brediceanu - 'Bade, pentru ochii tăi'
Gioacchino Rossini - 'Canzonetta spagnuola'
Vincenzo Bellini - 'Vaga Luna'
Doina Badea - 'Când eram copii odată'
Victor Herbert - 'Art Is Calling for Me'
Serge Lama / Alice Dona - 'Je suis malade'
George Enescu - 'Aux damoyselles paresseuses d'escrire a leurs amys'
George Enescu - 'Languir me fais'
Andrew Lloyd Webber - 'Memory'
Georges Bizet - 'Habanera'
Florin Bogardo - 'Tu ești primăvara mea'
Ruxandra Donose - mezzosoprană
Printre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din generația sa, Ruxandra Donose a capturat atenția publicului și a criticii de specialitate în teatre de operă și săli de concerte în întreaga lume. Asociată inițial mai mult cu Belcanto, muzica lui Mozart sau muzica franceză, în ultimii ani a tranziționat spre repertoriul dramatic german și italian, bucurându-se de un enorm succes în rolul Kundry din opera Parsifal de Wagner cu Filarmonica din Berlin sub bagheta lui Sir Simon Rattle, ca și Elektra în opera Orest de Manfred Trojahn la Opera din Zurich, sau Sieglinde în Walkiria de Wagner la Londra sub bagheta lui Vladimir Jurowski. Rolul Fricka în Inelul Nibelungilor de la Grand Theâtre de Geneve a apărut de curând integral pe DVD.
Într-o carieră care se desfășoară de peste 30 de ani la nivel internațional, Ruxandra a cântat pe cele mai mari scene de operă ale lumii, de la Royal Opera Covent Garden, Londra până la Metropolitan New York, trecând prin Wiener Staatsoper, Theater an der Wien, Opera Paris Bastille, Theâtre de Châtelet Paris, Opera de Lyon, Teatro Real Madrid, Opernhaus Zurich, Grand Theâtre de Geneve, Deutsche Oper Berlin, Bayerischer Staatsoper Munchen, Teatro la Fenice Venezia, Grande Teatro di Torino, Opera Bolșoi din Moscova, Opera din Beijing, Opera din Shanghai, ca și Toronto Opera Company, San Francisco Opera, Los Angeles Opera, Chicago Opera, Philadelphia Opera, Sao Paulo Opera, Opera din Copenhaga, Opera din Helsinki, Glyndebourne Festival, Ravinia Festival, Festivalul de la Salzburg și multe altele.
A cântat concerte sau recitaluri în cele mai reputate săli de concert, de la Wigmore Hall, Royal Festival Hall, Barbican Theatre din Londra, la Carnegie Hall din New York, trecând prin Konzerthaus Viena, Musikverein Viena, Salle Pleyel Paris, Bunka Kaikan în Tokio, Ceaikovski Hall din Moscova, Sala Gasteig din Munchen, Tonhalle Zurich, și altele, cu orchestre ca Filarmonica din Viena, Filarmonica din Munchen, Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Londra, Orchestre de Paris, New York Philharmonic, Boston Symphony, Chicago Symphony, San Francisco Symphony, Japan Philharmonic, Shanghai Symphony, Orchestre de la Suisse Romande, Staatskapelle Dresden și multe altele. A lucrat cu dirijori precum Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, Mariss Jansons, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Zubin Mehta, Charles Dutoit, Teodor Currentzis și alții.
R.D. a cântat de asemeni și a înregistrat mult repertoriu baroc, a înregistrat opere integrale baroce pentru EMI, Deutsche Grammophon, Decca, Naive și altele, cu orchestre ca Armonia Atenea, La Cetra, Concerto Koln, I Barocchisti, și altele. Înregistrările sale mai cuprind și multe lucrări vocal-simfonice, sau lieduri. Înregistrarea ei cu Stabat Mater de Dvorak, sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli, a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediție a premiilor Grammy.
Printre proiectele din viitorul apropiat, menționăm recitaluri de lied la Viena, opera Tristan și Isolda de Wagner la Tokio, sub bagheta lui Marek Janowski, și premiera americană a operei Innocence de Kaija Saariaho la Opera din San Francisco.
Sergiu Tuhuțiu - pianist
Pianistul Sergiu Tuhuțiu a absolvit studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică din București în 2006 și două programe de Masterat în interpretare pianistică la Staatliche Hochschule fur Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart și la Academia de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca.
În 2011 primește o bursă de studii și se stabilește la Londra, iar în iulie 2013 este distins cu Artist Diploma la Royal College of Music. În anul 2018 obține diploma de Advanced Music Production and Sound Engineering la Abbey Road Institute din Londra, iar în 2022, titlul de doctor din partea Academiei de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca.
Sergiu Tuhuțiu este un artist plurivalent care în afara activității concertistice compune muzică clasic-minimalistă, muzică de film sau pop-jazz cu influențe electronice, face fotografie, producție muzicală, inginerie de sunet, scrie poezie și eseu. Este deopotrivă pasionat de sunet și de artele vizuale.
Este fondator și președinte al asociației Lipatti Music Production și inițiatorul proiectelor In Memoriam Dinu Lipatti, Piano Colours și Leading Young Musicians. În 2015, Sergiu Tuhuțiu împreună cu cântăreața americană Peisha McPhee au lansat un nou proiect de duet muzical crossover numit Chopin Meets Broadway. Acest spectacol unic a devenit curând popular, având debutul la Hollywood în octombrie 2016. Au urmat alte spectacole în Europa, New York și California, având invitați de renume precum actrița și cântăreața Katharine McPhee și violoncelista Bingxia Lu.
Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:
https://www.rcilondon.co.uk
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon /
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.