logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Deputat Codruța-Maria Corcheș (Grup POT)

Parlamentul României

COMUNICAT DE PRESÃ

Ca răspuns la declarațiile ministrului Muncii, Florin Manole, care a afirmat că nu-l deranjează importul masiv de muncitori asiatici și că aceștia trebuie apărați, comparând situația cu românii care au lucrat în Spania, consider necesar să precizez: această abordare nu reprezintă o soluție reală, ci simptomul unui eșec cronicizat al guvernelor din ultimii 35 de ani.

România a pierdut milioane de oameni valoroși care au ales să plece din cauza salariilor mici, a corupției, a lipsei de oportunități și a unui sistem care nu-i prețuiește. În loc să rezolvăm cauzele profunde, actualul Guvern alege să umple golurile cu forță de muncă din țări terțe. Aceasta nu reprezintă o strategie pe termen lung, ci doar o mască pentru incompetență.

Trebuie să ne concentrăm pe oamenii noștri și să aducem românii de peste granițe înapoi în țară. De asemenea, ministrul Muncii trebuie să înțeleagă că are de învățat să pună românii pe primul loc, deoarece ei sunt cei care l-au ales în funcția pe care o deține astăzi.

Soluția reală este să punem românii pe primul loc: să-i convingem pe cei de acasă să rămână și să aducem românii de peste graniță înapoi. În acest sens, propun măsuri concrete:

1. Salarii competitive și condiții de muncă decente - deduceri fiscale pentru angajatorii care oferă remunerații peste medie, aplicarea standardelor europene de siguranță și eliminarea orelor suplimentare neplătite.

2. Investiții în educație și formare profesională - programe gratuite de formare profesională, stagii plătite prin parteneriate universitate-companie, burse pentru domenii cheie și recunoașterea automată a calificărilor dobândite în UE de românii din diaspora.

3. Sprijin pentru familii și creșterea calității vieții - creșe și grădinițe gratuite, modernizarea școlilor și spitalelor, investiții în infrastructură, precum și stimulente fiscale și credite preferențiale pentru cei care revin în țară.

4. Reducerea birocrației și combaterea corupției - digitalizarea serviciilor publice, simplificarea legislației muncii și sancțiuni ferme împotriva abuzurilor.

Nu este vorba de 'competiție' între români și străini, ci de stabilirea unor priorități naționale. Dacă nu acționăm acum, România riscă să piardă și mai mult.

În calitate de deputată, mă angajez să promovez în Parlament aceste măsuri, menite să readucă încrederea românilor în viitorul țării lor.

Deputat Codruța-Maria Corcheș

Afisari: 181

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.