logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Agenția Națională de Administrare Fiscală

Modificările aduse formularului 150

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați vă aduce la cunoștință faptul că în Monitorul Oficial, Partea I nr. nr. 860 din 19 septembrie 2025, a fost publicat OPANAF nr. 2213/2025 pentru aprobarea procedurii privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Potrivit OPANAF nr. 2213/2025, formularul 150- Cererea pentru utilizarea unui certificat calificat se semnează electronic de către contribuabilul persoană fizică, reprezentantul legal al persoanei juridice/reprezentantul desemnat al entității fără personalitate juridică sau de împuternicit și este însoțită, dacă este cazul, de documentul de împuternicire semnat electronic cu certificat calificat sau de documentul care atestă calitatea persoanei care reprezintă contribuabilul, printr-un fișier care conține documentele justificative ale datelor completate în cerere.

În situația în care cererea nu se semnează electronic, aceasta se depune la sediul oricărui organ fiscal central, însoțită de documentul de împuternicire sau de documentul care atestă calitatea persoanei care reprezintă contribuabilul.

Împuternicirea poate îmbrăca forma de înscris sub semnătură privată, caz în care împuternicitul trebuie să depună originalul împuternicirii. În situația în care nu se depune originalul împuternicirii, împuternicitul depune o copie legalizată, în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

În situația în care actul de împuternicire nu este un înscris în formă electronică, organul fiscal notifică solicitantul la adresa de poștă electronică, în termen de 5 zile de la înregistrare, cu privire la faptul că aprobarea cererii de înregistrare se face la organul fiscal.

Alte materiale informative pot fi consultate accesând site-ul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili/ Servicii oferite contribuabililor / Ghiduri curente și alte materiale informative .

Afisari: 349

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.