Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, cu președintele Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut vineri, 26 septembrie, o întrevedere cu Annalena Baerbock, președinta celei de-a 80-a Adunare Generală a ONU. Discuțiile au evidențiat preocupările comune în fața provocărilor globale actuale, precum și necesitatea consolidării rolului Adunării Generale pentru abordarea acestora.
Ministrul român de Externe a subliniat sprijinul României pentru viziunea și prioritățile președintei Adunării Generale, asigurând-o de cooperarea constructivă a țării noastre în exercitarea mandatului, pe parcursul întregii sesiuni. Menținerea păcii și securității internaționale, promovarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă, cooperarea în domeniul digital și reforma ONU sunt domenii majore de interes pentru România.
Președinta Adunării Generale a salutat implicarea constantă a României în promovarea valorilor fundamentale ale ONU. A remarcat contribuțiile țării noastre în susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și în apărarea drepturilor omului și a principiilor democratice.
Întrevederea a reconfirmat angajamentul comun pentru multilateralismul eficient și pentru întărirea rolului ONU în abordarea crizelor globale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.