logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Colegiul Medicilor din Municipiul București

Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) a primit astăzi, 26 septembrie 2025, în cursul dimineții, din partea Primăriei Sectorului 2, din Municipiul București, o sesizare privind posibila eliberare de concedii medicale nejustificate.
Colegiul Medicilor din Municipiul București precizează următoarele:

a) Conform ordonanței de urgență nr. 158 din 17 noiembrie 2005, controlul modului de acordare a concediilor medicale și de eliberare a certificatelor de concediu medical se realizează de către echipe formate din personal din cadrul serviciilor specializate din structura Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), respectiv a Caselor de Asigurări de Sănătate de la nivel județean.

b) Conform prevederilor legale, în cazul în care se constată nerespectarea prevederilor legale în acordarea concediilor, se sesizează Comisiile de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor de la nivelul fiecărui județ, respectiv din cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul București.

CMMB subliniază fără echivoc că, în activitatea de acordare a concediilor medicale, medicul trebuie să manifeste corectitudine, profesionalism, iar evaluarea condițiilor de acordare a concediilor medicale trebuie să se realizeze pe criterii medicale.

Colegiul Medicilor din Municipiul București va colabora - în conformitate cu prevederile legale și reglementările profesiei medicale - cu orice instituție a statului pentru respectarea legii și a exercitării profesiei medicale.

Pe de altă parte, în ceea ce privește posibila acordare de concedii medicale nejustificate, având în vedere că acest tip de subiect poate aduce prejudicii imaginii medicului la nivel general, este important ca sesizările să fie verificate, precum și să existe un rezultat al acestor verificări prezentat public.

Astfel, strict pe sesizarea primită, recomandăm ca documentele care ridică suspiciuni să fie trimise către Casa de Asigurări de Sănătate pentru verificarea acestora conform legii-oug 158, urmând ca în eventualitatea în care se constată nerespectarea de către medicii prescriptori a prevederilor legale și/sau celor deontologice, documentele să fie trimise Comisiei de Disciplină a CMMB pentru analiză și eventuale măsuri.

Vă mulțumim.

Afisari: 177

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.