Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
APROXIMATIV 27.000 DE STUDENȚI STRÃINI AU ALES ROMANIA PENTRU STUDII
La data de 31 august a.c., în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări se aflau 26.989 de persoane care beneficiau de un permis de ședere în scop de studii.
Cei mai mulți studenți provin din Republica Moldova - 6.009, Franța - 3.220, Italia - 2.149, Maroc - 1.762 și Israel - 1.505, iar diferența sunt din alte state. România rămâne astfel un punct de atracție pentru tinerii care aleg să-și continue parcursul educațional într-un mediu sigur.
Reamintim că, după intrarea în România în baza vizei de studii, studenții străini trebuie să solicite prelungirea dreptului de ședere la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în funcție de raza localității de reședință. De asemenea, îi îndemnăm să nu uite scopul pentru care au ales țara noastră.
Le transmitem tuturor studenților un an universitar plin de reușite!
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.