Comunicat de presă - PNL Iași
Alexandru MURARU, deputat și Președinte PNL Iași: 'Autostrăzile A7 și A8 sunt testul strategic al Moldovei. Nu ne permitem fragmentarea fondurilor SAFE ! Apel către parlamentarii și Președintele PSD Iași să renunțe la retorica sterilă cu Guvernul din care fac parte și să se implice pentru ca Regiunea de Nord-Est să beneficieze de finanțarea integrală a acestor fonduri pentru autostrăzile A7 și A8'
În contextul includerii tronsoanelor A7 Pașcani - Suceava - Șiret și A8 Pașcani - Iași - Ungheni în lista proiectelor eligibile pentru finanțare prin programul european SAFE - Security Action for Europe, deputatul PNL Alexandru Muraru a adresat astăzi un demers parlamentar oficial ministrului Transporturilor, Ciprian-Constantin Șerban, prin care solicită garanții ferme privind tratamentul prioritar al acestor obiective strategice.
Programul SAFE, cel mai ambițios instrument european destinat consolidării infrastructurii cu dublă utilizare - civilă și militară - alocă României 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare sumă la nivelul Uniunii Europene. Deputatul liberal avertizează însă că există riscul real ca fondurile să fie fărâmițate în proiecte de infrastructură care nu au caracter strategic, ceea ce ar denatura complet scopul acestui mecanism european.
'Autostrăzile A7 și A8 sunt nu doar axe de mobilitate, ci elemente critice de securitate națională și interoperabilitate NATO. Ele trebuie să fie primele în lista de investiții SAFE. Orice altă abordare ar fi o eroare gravă de strategie, care va costa Moldova și România în ansamblu', a declarat deputatul Alexandru Muraru.
Deputatul PNL Iași subliniază că întârzierea semnării contractelor pentru tronsoanele adjudecate ale A7 și lipsa unui calendar clar pentru tronsoanele A8 sunt incompatibile cu nivelul de urgență cerut de programul SAFE, care are termen de implementare până în 2030.
Apel către parlamentarii și liderii PSD Iași: Lăsați retorică, susțineți proiectele Moldovei !
În același timp, Alexandru Muraru face un apel public către parlamentarii PSD de Iași și către președintele organizației județene PSD, să renunțe la războiul retoric inutil cu Guvernul din care fac parte și să susțină cu fapte concrete acest demers fundamental pentru viitorul Regiunii de Nord-Est.
'Este greu de înțeles cum parlamentari PSD de Iași se plâng public de lipsa de sprijin guvernamental pentru proiectele Moldovei, în timp ce propriul partid conduce aproape jumătate dintre ministere și deține funcții cheie în toate palierele guvernamentale. Retorica sterilă nu mai ține loc de soluții. Avem nevoie de unitate politică, nu de gesturi populiste. Fac un apel sincer către colegii din PSD Iași și către președintele lor să susțină, cu același ton public, includerea și finanțarea urgentă a tronsoanelor A7 și A8 prin programul SAFE. Moldovenii nu au nevoie de lamentări, ci de decizii ferme, luate la București și asumate transparent, ' a transmis deputatul liberal.
Deputatul PNL de Iași reamintește că premierul Ilie Bolojan a transmis public angajamentul ca aceste tronsoane să fie tratate cu prioritate maximă și solicită respectarea acestei promisiuni în deciziile operative ale Ministerului Transporturilor și ale Ministerului Finanțelor.
Departamentul de comunicare al PNL Iași
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.