Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ
Conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier
La data de 19 septembrie a.c, în jurul orei 16.30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 109L din localitatea Băbășești, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către un tânăr de 25 de ani, din localitatea Turț.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-ar fi fost încredințat acestuia pentru a fi condus pe drumurile publice de către o tânără de 23 de ani, din localitatea Tarna Mare deși acesta nu deține permis de conducere.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.
***
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 03.10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier în localiatea Racșa au oprit un autoturism, condus de un minor de 16 ani, din localitatea Racșa.
În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.18 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 08.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe strada Careiului, din municipiul Satu Mare au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Satu Mare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1.49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
*
Acțiune în sistem integrat desfășurată de polițiștii sătmăreni
La data de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Petrești au desfășurat o acțiune în sistem integrat privind depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
La această acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare.
În cadrul acțiunii desfășurate, au fost legitimate 57 de persoane, au fost verificate 35 autoturisme și au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.
*
Recomandări preventive ale polițiștilor pentru participanții la traficul rutier
* Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive!
* Respectați regimul legal de viteză!
* Nu efectuați manevra unei depășiri pe sectoare de drum unde acest lucru este interzis!
* Manifestați o atenție sporită în apropierea trecerilor pentru pietoni, pentru a le acorda prioritatea la care această categorie de participanți la traficul rutier are dreptul!
* Utilizați centura de siguranță! Vă poate salva viața!
* Efectuați inspecția tehnică periodică la termenul stabilit și asigurați-vă că vehiculul este în stare bună de funcționare;
* Evitați circulația cu autovehiculele care prezintă defecțiuni la sistemele esențiale (frânare, direcție, iluminare, evacuare);
* Asigurați-vă că toate modificările aduse vehiculului sun autorizate și trecute în cartea de identitate a autovehiculului.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare solicită tuturor conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să contribuie la siguranța rutieră prin respectarea normelor legale.
*
Bărbați, identificați și reținuți pentru furtul unui autoturism
La data de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au identificat trei persoane bănuite de furtul unui autoturism.
În urma activităților investigativ-operativ desfășurate, polițiștii au constatat faptul că trei bărbați cu vârste cuprinse între de 23 și 50 de ani, din județele Argeș, Vaslui și Neamț, în noaptea de 19/20 septembrie a.c., ar fi sustras un autoturism, neasigurat și cu cheia în interior, ce se afla parcat pe un teren împrejmuit de pe strada Grădinarilor din municipiul Satu Mare, aparținând unui bărbat de 47 de ani, din localitatea Halmeu.
În urma administrării probatoriului, la data de 20 septembrie a.c., față de doi tineri de 23 de ani, din județul Argeș respectiv de 28 de ani, din județul Vaslui, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cursul zilei de ieri, față de cei doi tineri a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Autoturismul în cauză a fost recuperat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
*
PREVENIREA FURTURILOR DE AUTOVEHICULE
Din cazuistica ultimilor ani , a rezultat că hoții de autoturisme apelează, în general, la următoarele moduri de operare:
- utilizarea de dispozitive electronice pentru dezactivarea sistemelor de siguranță;
- forțarea încuietorilor și contactului;
- sustragerea mașinii profitând de neglijența proprietarilor care pleacă 'doar un minut' și le lasă pornite sau cu cheile în contact. În cele mai multe din aceste situații, autorii urmăresc în prealabil victimele și așteaptă momentul prielnic pentru a acționa.
Recomandări preventive:
- la coborârea din autoturism, scoateți cheia din contact, chiar dacă veți lipsi pentru un timp foarte scurt. Furtul unui autoturism cu cheile lăsate în contact durează doar câteva SECUNDE;
- dacă obișnuiți să parcați autoturismul în curte sau garaj, nu lăsați cheile în contact atunci când coborâți pentru deschiderea porților;
- certificatul de înmatriculare și cartea de identitate ale autoturismului NU trebuie păstrate în acesta.
- parcați autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuința dumneavoastră și pe cât posibil în locuri iluminate și cât mai circulate;
- montați un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puțin decât paguba suferită în urma unui furt;
- schimbați imediat sistemele de siguranță ale autoturismului, dacă ați pierdut sau v-au fost sustrase cheile acestuia;
- anunțați imediat Poliția dacă v-au dispărut plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului.
*
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 19-21 septembrie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 190.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 24 conducători de autoturisme, fiind reținute și 23 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.