logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

RAZIE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU MENȚINEREA SIGURANȚEI CETÃȚENILOR

În perioada 20-21 septembrie a.c., în intervalul orar 16:00-01:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat și desfășurat o razie cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea infracționalității și a conflictelor stradale, asigurarea unui climat de liniște și ordine publică și creșterea gradului de siguranță rutieră, în municipiul Târgoviște, orașul Găești, dar și pe raza secțiilor de poliție arondate.

Cu prilejul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 740 de cetățeni, au controlat peste 620 de autovehicule și au verificat 17 persoane cu privire la modul de respectare a obligațiilor impuse prin măsurile preventive, respectiv arest la domiciliu și control judiciar.

Pentru abaterile de la normele legislative, polițiștii au aplicat 276 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 235.000 de lei.

Cele mai multe dintre acestea, respectiv 231, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 32 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform Legii nr. 61/ 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/ 1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, au confiscat suma de 4.500 de lei și au dispus măsura complementară a suspendării activității pentru lipsa casei de marcat, față de un agent economic.

O altă sancțiune, în valoare de 20.000 de lei, a fost aplicată pentru încălcări ale Codului Muncii.

În plus, polițiștii rutieri au reținut 5 permise de conducere, au retras 17 certificate de înmatriculare și au constatat 4 infracțiuni la regimul circulației.

EXEMPLE:
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 16:20, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat un bărbat, de 32 de ani, din comună Cobia, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Cobia, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, rezultatul a indicat o valoare de 0,76 mg /l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control pe DC 71, în localitatea Crețulesti, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani, din comuna Mătăsaru.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, reieșind o valoare de 0,46 mg /l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, cei doi bărbați au fost conduși la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În ambele situații, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, în jurul orei 20:20, polițiștii formațiunii Rutiere Titu au surprins, pe DJ 721, în comună Produlești, un tânăr de 21 de ani, din județul Giurgiu, în timp ce ar fi condus un autoturism deși ar avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.

În plus, în jurul orei 22:20, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 36 de ani, din comună Mătăsaru, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, în localitatea Mătăsaru, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cele două cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Afisari: 177

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.