Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița
Plasați în arest la domiciliu pentru tâlhărie
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au identificat patru minori bănuiți de comiterea unei tâlhării în municipiul Fetești.
La data de 15 septembrie a.c., doi tineri, de 19 și respectiv 15 ani, din municipiul Fetești, au sesizat că, în timp ce se aflau pe strada Siretului, patru persoane necunoscute s-au apropiat de aceștia și, prin amenințări cu acte de violență, i-au deposedat de lănțișoarele pe care le purtau la gât.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, la data de 18 septembrie a.c., au fost identificați patru minori cu vârstele cuprinse între 14 și 17 ani, bănuiți de comiterea faptei.
Ieri, cei patru minori au fost prezentați în fața instanței de judecată, care a dispus măsura arestului la domiciliu, cu obligativitatea purtării unui sistem electronic de supraveghere.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.