Declarație de presă - Deputat Ramona-Ioana Bruynseels (AUR)
Deputata Ioana Ramona Bruynseels atrage atenția asupra proiectului de lege care introduce sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea 'regulii fermoarului' în trafic.
Această regulă presupune că, atunci când două benzi de circulație se îngustează într-una singură, șoferii trebuie să se încadreze alternativ - ca dinții unui fermoar - pentru a evita blocajele și pentru a fluidiza circulația.
În cadrul ședinței Comisiei de Apărare din Parlament, deputata Ioana Ramona Bruynseels a adresat o întrebare inițiatorilor proiectului de lege, mesaj pe care ulterior l-a transmis și pe pagina sa de Facebook:
'Am o întrebare către inițiator: Ținând cont de faptul că nerespectarea regulii fermoarului va fi faptă contravențională și că oamenii, în momentul de față, nu știu că un astfel de proiect de lege este aproape votat în Parlament, vă rugăm să ne spuneți cum vă gândiți să comunicați noile schimbări, modificările și faptul că nerespectarea acestei reguli va fi sancționată contravențional, astfel încât oamenii să fie informați și să poată evita amenzile.
Pentru că, oricum, trăim într-un context foarte tensionat din punct de vedere financiar și există suspiciuni că, în momentul de față, MAI ar începe o 'vânătoare de vrăjitoare' tocmai pentru a crește veniturile la bugetul de stat din amenzi. Și atunci cred eu că trebuie să comunicați foarte, foarte bine acest lucru.
Mă întreb dacă inițiatorii s-au gândit, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, la o strategie din acest punct de vedere.'
Deputat AUR
Ramona Ioana Bruynseels
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.