Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 17.09.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de un inculpat, un bărbat în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice.
În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
În data de 16.09.2025, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla într-un complex comercial situat în București, sector 6, inculpatul, acționând sub imperiul provocării, a folosit un cuțit cu care a înjunghiat victima, un bărbat în vârstă de 26 de ani, în zona spatelui, provocându-i două plăgi care au determinat instalarea pneumotoraxului drept.
Fapta a fost comisă în loc public, în prezența mai multor persoane care au asistat la agresiune și care au resimțit o stare de temere în urma celor petrecute.
Cercetările au arătat că între cei doi exista un conflict mai vechi, victima având interdicția de a se apropia de soția inculpatului, în baza unui ordin de protecție.
Înaintea atacului, victima l-a lovit pe inculpat cu pumnul în zona feței, acesta căzând la pământ. În continuare, deși victima a fost îndepărtată de o persoană care a intervenit în conflict, inculpatul a urmărit-o și a înjunghiat-o, în condițiile în care, la acel moment, nu se mai afla într-un pericol iminent pentru integritatea sa corporală.
Un cadru medical prezent la fața locului a acordat primele îngrijiri victimei până la sosirea echipajului de ambulanță. Ulterior, aceasta a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență, unde a rămas internată, starea sa fiind stabilă, dar necesitând o intervenție chirurgicală.
Inculpatul a fost reținut pentru o durată de 24 de ore, iar la data de 17.09.2025 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul Secției 22 Poliție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE SI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LANGÃ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.