logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița

BULETIN INFORMATIV

Manifestările publice de la sfârșit de săptămână se află în atenția jandarmilor

Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie la sfârșit de săptămână, astfel încât cetățenii, care vor participa la evenimentele publice, să petreacă în condiții de siguranță.

Jandarmii vor fi prezenți în șapte localități dâmbovițene, unde vor avea loc manifestări sportive, cultural-artistice/ tradiționale și religioase, astfel:
- vineri, 19 septembrie, ora 17.00, la meciurile de fotbal din Liga a 3-a dintre echipele CSM Flacăra Moreni și CSC Ștefăneștii de Jos, ce va avea loc pe stadionul 'Flacăra' din municipiul Moreni, precum și cel dintre ACS Urban Titu - CSO Teleajenul, ce se va desfășura pe stadionul Hagioaica;
- în perioada 19 - 21 septembrie a.c., la sărbătoarea pastorală 'Răvășitul Oilor' din comuna Runcu, pe platoul pășunii 'Vârf la In', la poalele Munților Leaota;
- sâmbătă, 20 septembrie, începând cu ora 17:00, la meciul de fotbal din Liga a 3-a dintre echipele ASFC Pucioasa - Progresul Mogoșoaia, ce va avea loc pe stadionul 'Dumitru Tică Popescu' din Pucioasa, la evenimentul sportiv 'Omu Marathon', concurs de alergare montană în Munții Bucegi, al cărui traseu va include și aria teritorială a județului Dâmbovița, precum și la manifestările cultural-artistice ocazionate de 'Valahia Rock Fest', în zona de agrement 'Moțăianca' din orașul Pucioasa;
- în zilele de 20 și 21 septembrie a.c., la evenimentul 'Sărbătoarea Toamnei' organizat în Parcul Central din orașul Găești;
- duminică, 21 septembrie a.c., începând cu ora 07:00, la manifestările religioase ocazionate de sfințirea bisericii din satul Postârnacu, comuna Cornești.

Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, va consta protecția participanților, precum și prevenirea faptelor de natură antisocială.

Pe această cale, adresăm cetățenilor următoarele recomandări preventive:
- să respecte măsurile stabilite de organizatori și ale structurilor de ordine publică pe timpul desfășurării acestor manifestări publice;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură și să adopte o atitudine preventivă, pentru siguranța proprie și a celor din jur;
- să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
- să sesizeze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune.

Informare, Relații Publice și cu Publicul

Afisari: 134

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.