logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Károly Kolcsar (UDMR Mureș)

Parlamentul României
Camera Deputaților
Grupul Parlamentar al UDMR

DECLARAȚIE DE PRESÃ

Viața, sănătatea și siguranța cetățeanului este pe primul loc, mai presus de orice animal sălbatic!

Siguranța cetățenilor trebuie să reprezinte prioritatea absolută a statului. Asistăm la creșterea atacurilor provocate de urși, iar consecințele sunt dramatice pentru cetățenii noștri.

În județul Mureș, în mod tragic încă o persoană a căzut victimă ursului, fiind atacată în timp ce își lucra pământul. Oamenii trăiesc cu frica de a-și mai desfășura activitățile cotidiene. Este inadmisibil ca părinți, copii, agricultori sau simpli trecători să se teamă să iasă din case, pentru că riscul de a întâlni un urs pe drum, în localități, în stațiuni turistice, sau chiar în curte, este real.

Această situație este efectul direct al deciziei iresponsabile din 2016 a Guvernului tehnocrat de atunci, prin care ursul brun a fost trecut pe lista speciilor strict protejate. Efectul a fost previzibil: populația de urs s-a înmulțit necontrolat, iar atacurile au crescut exponențial. În același timp, despăgubirile plătite din bugetul de stat s-au ridicat la sume uriașe, dar niciun leu nu poate compensa suferința și viețile omenești puse în pericol.

Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România a inițiat și susținut proiecte legislative care să ofere instrumente clare și eficiente de intervenție. Am propus, printre altele, ca echipele chemate să intervină în cazurile semnalate să fie completate cu polițiști, atât din cadrul Poliției naționale, cât și de la Poliția locală, iar în zonele de intravilan să se poată recurge la extragere imediată, pentru a elimina riscurile care pun in pericol direct și iminent viață umana. Orice întârziere ne va costa pe toți.

Din păcate, în loc să avem o strategie națională clară, un consens, vedem în continuare amânări, decizii întârziate și lipsa asumării. Ministerul Mediului promite modificări, dar oamenii au nevoie de soluții, acum, nu peste luni sau ani. De aceea, voi transmite toate propunerile mele pentru a fi incluse în noul act normativ, promis a fi lansat în dezbatere publică azi, iar dacă acesta nu va fi adoptat conform solicitărilor întemeiate vom utiliza toate procedurile parlamentare pentru a obține o soluție legislativă care să asigure protecția efectivă a vieții umane.

Trebuie să revenim la o situație echilibrată, prin reducerea controlată a numărului de urși, astfel încât coabitarea pașnică cu omul să fie posibilă. România are obligația să ceară Comisiei Europene flexibilizarea regimului de protecție, pentru a restabili siguranța comunităților noastre. Ca atare, solicit doamnei ministru al Mediului să facă demersurile necesare în acest scop, fără întârziere.

Viața și sănătatea cetățenilor nu se negociază. Nici o specie, oricât de valoroasă, nu poate fi mai presus de om, niciun interes nu poate prevala siguranței cetățenilor. Este timpul să acționăm hotărât și responsabil!

Sunt indignat că statul român nu a găsit până acum soluțiile adecvate de a proteja corespunzător viața și securitatea oamenilor, precum și a bunurilor acestora.

Viața, sănătatea și siguranța cetățenilor este pe primul loc, mai presus de orice!

Deputat UDMR Mureș,
Károly KOLCSÁR

Afisari: 150

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.