logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt

Jandarmeria Olt alături de școală - educație prin prevenire, siguranță prin acțiune

Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt este prezent, și în acest an școlar, în unitățile de învățământ din județ, prin programe preventive-educative adaptate fiecărui ciclu școlar. Siguranța elevilor și sprijinirea formării unei generații responsabile rămân priorități, iar aceste inițiative au rolul de a promova respectul, responsabilitatea și valorile civice încă din primii ani de școală.

Pentru elevii din clasele I-IV, programul 'Patrula prieteniei' aduce în prim-plan ideea de prietenie, respect și siguranță, oferindu-le celor mici primele repere despre reguli și conduită responsabilă.

În gimnaziu, prin programul 'Școala ta, în siguranță!', jandarmii urmăresc prevenirea violenței, a fenomenului de bullying și a consumului de substanțe, consolidând un climat educațional bazat pe respect reciproc și colaborare.

Pentru liceeni, programul 'Alege să fii fair-play!' promovează atitudinea corectă în competiții, spiritul de echipă și responsabilitatea, cu accent pe respectul față de colegi, profesori și comunitate.

Prin aceste programe, Jandarmeria Olt își reafirmă angajamentul față de comunitate, sprijinind școala în formarea unor generații responsabile și contribuind la menținerea unui climat educațional sigur, bazat pe respect și valori.

Compartiment Informare, Relații Publice și cu Publicul

Afisari: 129

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.