Comunicat de presă - Guvern
Consultări între reprezentanții Guvernului și cei ai administrației publice locale
Consultările Guvernului cu structurile asociative pe tema reformei administrației publice locale au continuat astăzi cu o nouă întâlnire desfășurată la Palatul Victoria.
Vicepremierii Marian Neacșu și Tanczos Barna și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au analizat împreună cu reprezentanții primarilor și consiliilor județene mai multe aspecte cuprinse în proiectul de lege pentru reforma administrației publice locale.
Unul dintre subiecte l-a constituit situația posturilor din administrația publică locală, în contextul obiectivului asumat de reducere a cheltuielilor și de creștere a eficienței activității. Pe baza datelor transmise de către unitățile administrativ-teritoriale, a fost realizată o situație ce cuprinde numărul total al posturilor aprobate potrivit organigramelor, numărul posturilor ocupate și al celor vacante. De asemenea, această analiză arată numărul posturilor ocupate în funcție de serviciile publice pe care le oferă, precum evidența persoanei, poliția locală, asistență socială, asigurarea derulării proiectelor finanțate din fonduri europene etc.
O altă temă de discuție a fost legată de îmbunătățirea grilei de stabilire a numărului de personal din primării și autorități publice locale în funcție de numărul de locuitori din unitatea administrativ-teritorială, astfel încât să crească eficiența serviciilor publice. Tot în acest context reprezentanții Guvernului și cei ai autorităților publice locale au analizat posibilitatea redimensionării structurilor interne din instituțiile publice - direcții și servicii - tot în scopul eficientizării activității.
Continuarea investițiilor din fonduri naționale și europene a fost un alt subiect aflat pe agenda consultărilor de astăzi. Reprezentanții Guvernului au menționat că finanțarea proiectelor susținute prin PNRR va fi prioritizată și că se va asigura predictibilitate și transparență pentru susținerea investițiilor din Programul Anghel Saligny.
La consultările de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul Tanczos Barna, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, iar din partea autorităților asociative ale administrației publice reprezentanți ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Asociației Orașelor din România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.