Comunicat de presă - Consiliul Județean Harghita
Un nou premiu ajunge în județul Harghita!
GRACING, proiectul dezvoltat de Centrul Cultural Județean Harghita și partenerii săi, printre câștigătorii 'Premiului european pentru predare inovatoare 2025'
'Competențe ecologice, gamificare și comunicare interculturală pentru îmbunătățirea proiectelor de patrimoniu cultural local', având acronimul GRACING, este o inițiativă de educație a adulților, susținută de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ și a fost dezvoltată de Centrul Cultural Județean Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, în strânsă cooperare cu partenerii săi - Fundația Centrul Educațional Spektrum, România și 8D Games din Țările de Jos. Scopul proiectului a fost acela de a dezvolta competențele profesionale ale lucrătorilor din domeniul patrimoniului rural din România și Olanda, pentru a-i sprijini pe aceștia în activitatea pe care o desfășoară, cu adaptarea la provocările secolului XXI.
Printre aceste provocări amintim comunicarea interculturală, comunicarea între generații, gamificarea - dobândirea de competențe prin joc, co-crearea, competențele digitale, identificarea și definirea patrimoniului local.
'Prin proiectul depus, am căutat noi căi pentru cei care lucrează în domeniul culturii, turismului local și educației, pentru a putea prezenta într-un mod modern publicului țintă bogatul nostru patrimoniu cultural. Ne bucurăm că, prin perspectiva și metodologia gamificării, creativității și digitalizării, am adus cunoștințe și rezultate utile în sfera culturală județeană. A fost o experiență pozitivă să cunoaștem bunele practici olandeze și să parcurgem etapele colaborării și planificării alături de Centrul Educațional Spektrum. Recunoașterea primită ne întărește convingerea că am făcut o treabă bună. Mulțumim echipelor din localitățile menționate, care au avut încredere în noi și ne-au fost parteneri în necunoscut', a apreciat Ferencz Angela, managerul Centrului Cultural Județean Harghita.
În urma acestei colaborări a rezultat un material online, în trei limbi, care este disponibil pe website-ul proiectului
https://culturalheritageproject.eu/.
Pe parcursul proiectului au avut loc mai multe activități menite a-i ajuta pe adulții din focus grupuri să dobândească competențe lingvistice - în special de limba engleză, să descopere bune practici prin vizite la instituții culturale și participare la programe comunitare.
În cursul anului 2024, au fost implementate proiecte pilot în cinci comune din județul Harghita pentru a oferi perspective și oportunități de învățare pentru profesioniștii din domeniul cultural, acestea fiind selectate pe baza unui punct comun, dezvoltarea unor proiecte în jurul următoarelor concepte: sustenabilitate, comunicare interculturală, abordări intergeneraționale, gamificare, co-creare și competențe digitale.
Cele cinci comune și proiectele dezvoltate bazate pe valori locale sunt Ciucsângeorgiu - Pe urmele Generalului Sandor Gal / Casa memorială a Generalului Sandor Gal , Sândominic - Non Recuso Laborem - Viața episcopului Ãron Marton, Remetea - Viața în casa etnografică din Remetea, Lunca de Jos - Jocul de cărți 'Csangórózsa' și puzzle și Frumoasa - 'Calea laptelui' - tur de istorie locală cu bicicleta.
Pe lângă materialul online, au fost elaborate diferite ghiduri de bune practici în care sunt cuprinse aceste proiecte pilot.
Manualul de bune practici poate fi găsit accesând linkul:
https://culturalheritageproject.eu/en/page/26/culegere-de-bune-practici-privind-abordarile-durabile-ale-patrimoniului-cultural
De asemenea, Ghidul pentru educatorii de adulți, privind modul de încorporare a tehnicilor și activităților de gamificare în activitatea lor zilnică de predare și facilitare a educației adulților este disponibil pe pagina proiectului: https://culturalheritageproject.eu/ro/page/27/adult-educators-guide
Zilele acestea au fost anunțați laureații ediției din 2025 ai 'Premiului european pentru predare inovatoare 2025', o inițiativă a Comisiei Europene, din anul 2021, care la momentul respectiv era destinat educației școlare și care, din acest an include și domeniul educației adulților.
Dintre cele 117 inițiative, din 31 de țări, proiectul Centrului Cultural Județean Harghita, realizat în parteneriat, se află printre cele trei proiecte câștigătoare din România.
Biro Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita, a apreciat reușita Centrului Cultural, subliniind importanța dezvoltării de competențe profesionale pentru actorii din acest domeniu, care să contribuie la promovarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural local. Totodată, președintele a subliniat că sprijinirea culturii rămâne o prioritate, chiar și în vremuri dificile, fiind cea care susține și ridică comunitatea.
Mai multe informații privind ediția 2025 pot fi găsite pe site-ul https://www.erasmusplus.ro/stire/vrs/IDstire/1295, iar exemplele de bune practici vor fi prezentate publicului în cadrul evenimentului 'Premiul european pentru predare inovatoare 2025', care va avea loc în perioada 8-9 decembrie la Bruxelles și online.
Miercurea Ciuc, 17 septembrie 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.