Comunicat de presă - Asociația eLiberare
Restart - Integrare pe Piața Muncii pentru Supraviețuitorii Traficului de Persoane
Proiectul este parte dintr-o mișcare națională, menită să crească accesul la educație, muncă și cultură, susținută de Fundația Dacia pentru România: România se mișcă.
Asociația eLiberare, cu sprijinul Fundației Dacia pentru România, lansează proiectul 'Restart - Integrare pe Piața Muncii pentru Supraviețuitorii Traficului de Persoane', o inițiativă care însoțește persoanele după experiența exploatării, astfel încât drumul lor spre autonomie să fie mai clar și mai accesibil.
Derulat în București, între toamna 2025 și vara 2026, proiectul urmărește să ofere sprijin psihologic, social și profesional supraviețuitorilor traficului de persoane. În loc să dramatizăm statisticile, urmărim procesele reale: cum un beneficiar își obține documentele necesare, cum descoperă o formare profesională care i se potrivește sau cum primul loc de muncă îi dă încredere.
În cadrul proiectului, minimum 20 de supraviețuitori vor beneficia de sprijin psihologic și social personalizat. Dintre aceștia, 10 vor finaliza cursuri de pregătire profesională, iar 5 vor participa la ateliere de viață independentă. Proiectul urmărește ca minimum 10 supraviețuitori să obțină un loc de muncă, iar minimum 10 angajatori să fie formați pentru a susține integrarea lor. Pentru a asigura o reintegrare sustenabilă, vor fi organizate cel puțin 30 de sesiuni de mentorat profesional și 20 de sesiuni de follow-up, astfel încât fiecare proces să fie adaptat nevoilor reale ale beneficiarilor.
'Pentru supraviețuitorii traficului de persoane, reintegrarea nu este un drum simplu, dar este un drum posibil. Prin Restart ne dorim să transformăm fiecare pas mic într-o victorie mare - primul interviu, primul salariu și prima promovare care aduc independență, încredere și reziliență de-a lungul drumului pe care au pornit.', declară Loredana Urzică - Mirea, Director Executiv, Asociația eLiberare.
Programul 'Mobilitatea contează' este parte din campania națională 'România se mișcă' care își propune să aducă un plus de conștientizare publică asupra mobilității fizice și sociale ca o necesitate pentru a construi un viitor, nu ca un privilegiu.
'Accesul sau reîntoarcerea în piața muncii înseamnă pentru fiecare om șansa de a se simți valoros, de a contribui activ la dezvoltarea societății și de a-și construi propriul drum. Dar știm că pentru persoanele vulnerabile/pentru tineri acest drum este adesea plin de bariere multiple - atât la propriu, cât și la figurat, prin accesul la resurse. Neîncrederea duce la izolare socială. Mobilitatea contează este angajamentul nostru de a elimina aceste bariere astfel încât oamenii să poată ajunge acolo unde își pot construi un viitor. Accesul la muncă devine astfel mai mult decât o oportunitate economică, devine șansa de a recâștiga demnitatea, încrederea și libertatea. Parteneriatul cu Asociația eLiberare și toți ceilalți parteneri din program ne dă încredere să afirmăm cu tărie că România se mișcă și că fiecare are cu adevărat șansa să își atingă potențialul maxim', declară Cătălina Murariu, Director Executiv al Fundației Dacia pentru România.
Despre Asociația eLiberare
Asociația eLiberare activează de peste un deceniu în prevenirea traficului de persoane și sprijinirea supraviețuitorilor. Prin consiliere psihologică, mentorat profesional, asistență socială și advocacy, eLiberare urmărește atât prevenția exploatării, cât și reintegrarea celor care au trecut prin experiența traficului de persoane. Prin proiecte precum 'Restart', organizația își propune să facă din traficul de persoane o excepție, nu o realitate, iar fiecare pas înainte al unui beneficiar să fie un pas concret către o viață mai sigură și autonomă.
Asociația eLiberare se alătură astfel mișcării naționale pentru eliminarea barierelor de mobilitate, după ce a fost selectată alături de alte 34 de organizații non-guvernamentale din toată țara, în cadrul programului de granturi 'Mobilitatea contează' derulat de Fundația Dacia pentru România.
Despre Fundația Dacia pentru România
Fundația Dacia pentru România (FDpR) este o organizație non-profit autonomă, sponsorizată de Automobile Dacia, lansată în aprilie 2025. FDpR inspiră și susține o societate incluzivă, facilitând mobilitatea fizică și socială pentru persoanele care au nevoie de resurse și soluții de mobilitate pentru a-și valorifica potențialul și pentru o mai bună calitate a vieții.
Viziunea Fundației este o Românie care își recunoaște și valorifică potențialul. Pentru a-și onora viziunea, acționează de-a lungul a trei axe prioritare: accesul la educație, la piața muncii și la cultură.
FDpR face mobilitatea posibilă sprijinind organizații și proiecte care au acoperire locală, regională sau națională, care abordează mobilitatea fizică și socială dintr-o perspectivă inovatoare și care au un impact și o relevanță dovedite în comunitățile pe care le deservesc.
Mai multe informații:
https://fundatiadaciapentruromania.ro
https://www.facebook.com/fundatiadaciapentruromania
https://www.linkedin.com/company/fundatiadaciapentruromania
contact@fundatiadaciapentruromania.ro / www.fundatiadaciapentruromania.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.