Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:
La data de 11.09.2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia - Biroul Rutier, au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Din probele administrate a rezultat aceea că, la data de 11.09.2025, în jurul orei 17:22, persoana în cauză a condus pe strada Tulnicului din mun. Alba Iulia, jud. Alba un autoturism marca Seat, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 2,62 g%o alcool pur în sânge la prima probă recoltată și de 2,41 g%o alcool pur în sânge la cea de a doua probă recoltată.
În contextul consumului de alcool, conducătorul autoturismului a produs și un eveniment rutier, constând în aceea că, la intersecția cu strada Vânătorilor, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la dreapta, moment în care a surprins și accidentat o persoană de sex feminin care traversa strada pe trecerea pentru pietoni.
În urma accidentului, persoana în cauză a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgențe Alba Iulia pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Având în vedere probatoriul administrat, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, bărbatul în cauză dobândind calitatea de inculpat, iar la data de 12.09.2025, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Precizăm că aceste activități sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului și prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni, și nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.