Comunicat de presă - Muzeul Județean Botoșani
Zilele Europene ale Patrimoniului 2025 la Muzeul Județean Botoșani
Cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, ajunse la a XXXII-a ediție și celebrate în intervalul 12-14 septembrie 2025, Muzeul Județean Botoșani marchează, la nivelul structurilor sale, notabilul moment cultural:
* la Casa Memorială 'Nicolae Iorga' din Botoșani, prezentarea tematică 'Bunuri culturale mobile clasate în categoria Tezaur aflate în patrimoniul Casei Memoriale Nicolae Iorga', organizată în parteneriat cu Colegiul Național 'A.T. Laurian' Botoșani (clasa a X-a B), subliniază valoarea patrimonială remarcabilă a pieselor instituției care omagiază figura marelui istoric;
* la Muzeul Memorial 'George Enescu' din Dorohoi, ca eveniment conex desfășurat sub egida Festivalului Internațional 'George Enescu', poate fi vizitată expoziția documentară 'George Enescu pe continentul american', o prezentare cronologică ce atestă prezența muzicianului pe scenele americane, ca dirijor sau ca solist al unor ansambluri orchestrale celebre (New York, Philadelphia, Cleveland), ca pianist sau ca violonist în recitaluri camerale;
* de asemenea, la Muzeul Memorial 'George Enescu' din Dorohoi, sâmbătă, 13 septembrie, cu începere de la ora 14.30, elevul Tudor Prisacariu, de la Liceul de Artă 'Ștefan Luchian' din Botoșani, va susține un recital de pian.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.