Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Primirea de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a ambasadorului agreat al Republicii Arabe Egipt, Mohammed Moustafa Orfy, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, l-a primit vineri, 12 septembrie 2025, pe ambasadorul agreat al Republicii Arabe Egipt în România, Mohammed Moustafa Orfy, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
Întrevederea a oferit prilejul unei treceri în revistă a principalelor aspecte ale relațiilor româno-egiptene, în special în contextul pregătirii aniversării, în 2026, a 120 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.
Ministrul a exprimat satisfacția pentru nivelul foarte bun al relației bilaterale, reiterând interesul României pentru intensificarea dialogului politico-diplomatic și sectorial, în acord cu prioritățile celor două state și în cadrul mai larg al Parteneriatului Strategic și Comprehensiv UE-Egipt.
În context, ministrul român a evidențiat rolul Egiptului de partener de bază al UE în Orientul Mijlociu, cu un profil bine definit în eforturile de soluționare a crizelor regionale. A transmis aprecierea pentru eforturile Egiptului de mediator în contextul conflictului din Fâșia Gaza. A punctat, în context, sprijinul ferm al României pentru realizarea unei păci durabile și comprehensive în Orientul Mijlociu și implementarea soluției celor două state. A mulțumit, totodată, pentru sprijinul acordat de statul egiptean în evacuarea cetățenilor români din zone de conflict.
În cadrul discuțiilor privind relațiile româno-egiptene, demnitarul român s-a referit, de asemenea, la cooperarea remarcabilă pe plan comercial și economic. În condițiile unor schimburi bilaterale care depășesc 1 miliard de euro pe an, Egiptul reprezintă unul dintre principalii parteneri comerciali ai României în Orientul Mijlociu.
Ambasadorul agreat a transmis, la rândul său, satisfacția autorităților de la Cairo pentru nivelul atins de cooperarea româno-egipteană și și-a exprimat intenția fermă de a avea un dialog strâns cu Ministerul Afacerilor Externe român, în dorința de a contribui substanțial la intensificarea acestei cooperări pe parcursul mandatului său la București.
Ministrul Oana Țoiu l-a asigurat pe ambasadorul egiptean de sprijin deplin din partea Ministerului Afacerilor Externe în îndeplinirea mandatului său în România.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.